col. dr. (r) Ion PETRESCU
Lumea în care trăim continuă să fie una: a aparenţelor diplomatice; a confruntărilor militare generatoare de zeci de mii de victime, în ambele tabere combatante pe Frontul de Est; a Rusiei – în declin; a Statelor Unite – în postura de veghe la ordinea interna-ţională postbelică; a Chinei – care îşi cântăreşte şansele de a rein-tegra Taiwanul, fie şi pe calea recurgerii la varianta manu militari.
PRUDENŢA BEIJINGULUI
Cele 72 de ore ale prezenţei europenilor Emmanuel Jean-Michel Frédéric Macron şi Ursula von der Leyen, în capitala Chinei comuniste, pentru discuţii cu autoritarul Xi Jinping, nu au adus nimic nou pentru viitorul arealului ex-sovietic, fie şi pentru că preşedintele chinez le-a spus oaspeţilor săi că o încetare a focului în Ucraina este o „prioritate presantă”, dar nu a oferit indicii că s-ar implica personal în medierea negocierilor dintre Moscova şi Kiev.
Xi Jinping şi-a amânat convorbirea telefonică cu omologul ucrainean, pentru momentul „când condiţiile şi timpul vor fi potrivite”. Cu alte cuvinte, liderul chinez nu mai iniţiază acţiuni pro bono, fiind interesat de obţinerea unor beneficii reale pentru ţară, dincolo de fumigenele unei imparţialităţi teoretice, în arena geopolitică mondială.
Abilitatea diplomaţiei chineze a fost probată şi de reprezentantul Chinei în Consiliului de Securitate al ONU, Geng Shuang, care a declarat că Republica Populară Chineză „nu susţine desfăşurarea de arme nucleare în străinătate, de către toate statele care deţin arme nucleare.” Acest enunţ fiind o posibilă referire şi la îngrijorarea UE, aceea că Rusia ar putea staţiona arme nucleare în Belarus.
Notabil este detaliul că oficialii chinezi au renunţat la expresia „fără limite” din comunicările oficiale cu Rusia, după ce Putin NU l-a informat pe Xi Jinping, la discuţiile bilaterale din februarie 2022, că va invada Ucraina trei săptămâni mai târziu. „Fără limite” a fost o sintagmă ce exprima „nimic altceva decât retorică”, a declarat ambasadorul chinez la UE, Fu Cong. Tot el preciza: China nu a fost de partea Rusiei în războiul din Ucraina şi că unii oameni „interpretează greşit, în mod deliberat, acest lucru, deoarece există aşa-numita prietenie sau relaţie „fără limită”, dar China nu va furniza arme Rusiei, pentru a le folosi în Ucraina, acum sau în viitor.”
Însă erori strategice se fac şi la Beijing!… De pildă, generalul-maior Meng Xiangqing, de la Universitatea Naţională de Apărare din Beijing, scria recent: „Strategia de descurajare nucleară a Rusiei a jucat cu siguranţă un rol, în asigurarea faptului că NATO, sub conducerea Statelor Unite, nu a îndrăznit să intre direct în război”. O afirmaţie pripită – menită doar a semnala dorinţa de a descuraja similar SUA, în cazul unei potenţiale invadări a Taiwanului, de către armata regimului comunist chinez. Numai că Statele Unite au un angajament asumat clar faţă de sprijinirea Republicii China, cu capitala la Taipei, vizita peste Ocean a doamnei preşedinte Tsai Ing-wen fiind o mărturie clară în acest sens.
În tot acest timp, un posibil prim efect al ultimei vizite a preşedintelui Xi Jinping la Moscova este brusca disponibilitate a Kievului, de a discuta despre viitorul Crimeei cu emisarii Kremlinului, dacă forţele militare ucrainene ajung – în „cinci până la şapte luni” – la graniţa peninsulei ocupate de Rusia, după cum a precizat Andriy Sybiha, din cancelaria prezidenţială a lui Zelensky.
În traducere liberă, după mai bine de un an de sângeros război, Ucraina ar putea reînnoi contractul cu Federaţia Rusă, prin care să i se recunoască Kievului dreptul de administrare a peninsulei Crimeea, în schimbul prezenţei flotei ruse, din Marea Neagră, în portul Sevastopol. Asta ar corespunde obsesiei Kremlinului, de a i se respecta „interesele strategice” la est de graniţa statului rus, cu cel ucrainean.
Între timp, atât Rusia lui Putin, cât şi China lui Xi Jinping aşteaptă să vadă ce se va întâmpla după septembrie 2023, când oficial se va încheia asistenţa militară pentru Ucraina, în condiţiile în care la Pentagon s-a precizat recent că tranşa de rachete de artilerie şi rachete trimise în Ucraina este un „ultim efort”, înainte de angajamentul administraţiei Biden din 4 aprilie, de a angaja un ajutor militar suplimentar de 2,6 miliarde de dolari pentru Ucraina.
RETICENŢA STATELOR UNITE
În timp ce Polonia a pus piciorul în prag, la exporturile ucrainene de cereale – care dăunau agricultorilor locali, în aceeaşi măsură ca şi fermierilor români şi bulgari -, iar România oficial îşi menţine ajutorul complex pentru Ucraina – deşi este ţinută în ceaţă geopolitică în legătură cu finalitatea lucrărilor de dragare făcute de ucraineni pe un canal aflat la nord de Delta Dunării -, o serie de aliaţi din Europa solicită Statelor Unite ale Americii să agreeze o „foaie de parcurs”, pentru aderarea la NATO a statului ucrainean, cu prilejul anunţatului Summit de la Vilnius, din 11-12 iulie 2023.
Nici la Washington D.C., nici la Berlin şi evident că nici la Budapesta, nu există dorinţa ca propunerea Poloniei, Lituaniei, Letoniei şi Estoniei, de a i se oferi Ucrainei o şansă în plus – pentru viitoarea sa aderare la Alianţă – să fie concretizată într-un document asumat de toate cele 31 de state aliate. Mai mult, la recenta reuniune a miniştrilor de externe din ţările membre ale NATO s-a ajuns la concluzia comună că, pe termen scurt, aderarea Ucrainei nu este o opţiune realistă. Alea iacta est.
După cum deja se ştie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a prezentat propuneri pentru a oferi Ucrainei paşi „practici şi politici”, pentru aprofundarea legăturilor cu Alianţa Nord-Atlantică, inclusiv o nouă declaraţie oficială privind viitoarea aderare a Kievului, care actualizează declaraţia din 2008, conform căreia Ucraina „într-o zi” se va alătura alianţei. Dar preşedintele Zelenski NU s-a arătat mulţumit de o asemenea perspectivă anunţând că ar putea anula – în lipsa altor progrese – intenţia sa de participare la Summitul de la Vilnius.
Recapitulăm? Ucraina a solicitat aderarea la NATO în septembrie 2022, după ce preşedintele Putin a anunţat anexarea a patru provincii ucrainene. Finlanda a devenit pe 4 aprilie 2023 al 31-lea stat membru. Suedia mai are de înduplecat pe liderii de la Ankara şi de la Budapesta, care s-au obişnuit să îşi târguiască voturile, pentru alte interese ale Turciei şi Ungariei.
Realist privind lucrurile, cel puţin acum, niciun legislativ din ţările membre ale NATO nu va vota pentru admiterea unui stat candidat, precum cel ucrainean, care, imediat după intrarea în Alianţă, fiind supus unei agresiuni străine în curs de derulare va solicita brusc aplicarea articolului 5, din Tratatul Atlanticului de Nord, denumit şi Tratatul de la Washington, care formează temeiul juridic şi este implementat de Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) fiind semnat la Washington, D.C., la 4 aprilie 1949.
Momentan şi pe termen mediu, trimiterea de arme în Ucraina este prioritatea NATO. În mod special, Statele Unite doresc ca aliaţii să se concentreze pe furnizarea de arme şi ajutor complex Kievului, pentru a rezista invaziei ruse.
Nu poate fi primită în Alianţa Nord-Atlantică o naţiune aflată în război, cu teritoriul ciopârţit de o superputere nucleară, care îi contestă independenţa. După încheierea războiului sau – în anumite condiţii – după „îngheţarea conflictului”, discuţia despre candidatura statului ucrainean poate fi reluată cu luciditate, nu sub presiunea situaţiei actuale de pe Frontul de Est.
Celor care au uitat sau acelora care nu ştiu trebuie să le reamintim faptul că fără sprijinul de peste 75 de miliarde de dolari în ajutor militar, financiar şi umanitar oferit Ucrainei de Statele Unite ale Americii, cel mai probabil acum teritoriul ucrainean era parte a Federaţiei Ruse.
În mod calculat, administraţia Biden a refuzat, în mod repetat, cererea Kievului pentru rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS, care ar putea lovi adânc pe teritoriul Rusiei, sau pentru avioane de luptă F-16, care ar face diferenţa specifică pe Frontul de Est.
Aici fiind vorba de evitarea oricărei escaladări a conflictului, dintre două statalităţi slave ex-sovietice, în condiţiile în care propaganda disperată a Moscovei insistă să prezinte războiul ruso-ucrainean drept o bătălie între NATO şi Rusia, ceea ce dacă într-adevăr s-ar întâmpla, dincolo de consecinţele multiple previzibile, ar genera şi destructurarea statului federativ multinaţional rus.
FORŢA DESCURAJĂRII
În vara anului 2023, Alianţa Nord-Atlantică va desfăşura cel mai mare exerciţiu aerian din istoria sa, cu 10.000 de militari, din 24 de state aliate. Este vorba de „Exercise Air Defender”, programat pentru perioada 12-23 iunie, în cadrul căreia jumătate din forţele utilizate vor aparţine Gărzii Naţionale Aeriene din SUA, care va trimite zeci de aeronave, pentru a realiza o forţă aeriană disuasivă, care va fi cea mai mare desfăşurare transatlantică a Gărzii Aeriene, de la Războiul din Golf.
Semnalul strategic? Dacă Rusia ajunge, cumva, la graniţa NATO, reacţia aliaţilor va fi promptă, masivă, eficace şi pe cale aeriană, pentru apărarea fiecărui centimetru pătrat din teritoriul Alianţei.
Show of the force – în spaţiul aerian al aliaţilor europeni – va avea trei etape distincte:
- O provocare contraaeriană defensivă,
- Sprijin aerian apropiat,
- Un atac contraaerian ofensiv.
O precizare se impune: atacurile vor include rachete sol-aer simulate, bruiaj de comunicaţii electronice şi simulări ale altor ameninţări reale. Aceasta va permite tuturor aviatorilor participanţi, americani şi europeni, ca să îşi perfecţioneze pregătirea pentru luptă reală şi să exerseze misiuni probabile, în spaţiul aerian defensiv al aliaţilor.
La „Exercise Air Defender” vor fi utilizate: avionul de atac A-10C al Forţelor Aeriene ale SUA; avioane de luptă F-15C, F-16 şi F-35A; drone de recunoaştere şi atac MQ-9; aeronave de marfă C-17 şi C-130H; şi avioanele de aprovizionare cu combustibil, în aer, de tipul KC-46 şi KC-135. Vor fi, de asemenea, avioane de luptă F/A-18 ale Corpului Infanteriei Marine a SUA, avioane de urmărire a ţintelor aeropurtate NATO E-3 şi aproximativ o duzină de alte tipuri de aeronave.
Începând din 29 mai a.c., vor aflui în Europa aeronave şi militari din SUA, cele mai multe zboruri având destinaţii finale în trei regiuni din Germania şi Marea Nordului. Pe timpul „Exercise Air Defender” se vor executa şi misiuni de întoarcere rapidă, pe aerodromuri îndepărtate din Europa de Est.
MODEL DE INTEROPERABILITATE
Popasul, de la finele primei săptămâni din luna aprilie 2023, a secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Brigada Multinaţională Sud-Est din Craiova, a fost reiterare publică a noii arhitecturi de apărare şi descurajare, pe flancul estic, unul mult mai lung şi mai puternic, după sosirea Finlandei ca nou membru al Alianţei.
Practic, graniţa răsăriteană a Alianţei se întinde acum de la Marea Barents până la Marea Baltică, apoi spre sud, către Marea Neagră şi Dunăre ajungând în final la Marea Mediterană.
Conaţionalul Mircea Geoană – probabil cu prima şansă la viitoarele alegeri pre-zidenţiale, dacă va candida, la finalul mandatului său prelungit, ca secund la timona Alianţei Nord-Atlantice – a apreciat că Brigada Multinaţională Sud-Est reprezintă „un model excelent de interoperabilitate la nivelul NATO”.
Aceasta constituind un cadru bun de instruire, pentru următorul nivel de apărare, exerciţii comune, interoperabilitate şi operaţiuni militare multi-domeniu, fiind vorba de o unitate de elită a Armatei României.
Există acum un risc de securitate pentru statele europene membre ale NATO?
Nu.
S-a împotmolit maşina de război rusă, pe Frontul de Est?
Evident că da.
Se află în pericol Republica Moldova?
Se continuă războiul perfid hibrid iniţiat de Moscova contra judeţelor din fosta Românie regală interbelică de Est, unde europenii de acolo vor să trăiască ca în Vest.
Noroc cu apartenenţa statului român la NATO, o structură multinaţională vigilentă la pericolele ce pot periclita securitatea comunităţii transatlantice.
Bine ar fi ca şi dimensiunea militară autohtonă să devină robustă, în contextul în care România cumpără doar tancurile necesare formării unui batalion dotat cu blindatele grele Abrams M1A2, în timp ce Polonia are contract pentru cinci asemenea batalioane, plus alte două cu tancuri M1A1 Abrams.
Dar România merită o soartă mai bună şi o armată mai puternică.