„În intelligence, eşecul are o mie de taţi,
iar succesul nu are nici unul”
Autor anonim

prof. dr. Adriean PÂRLOG

În contextul definit de nevoia tratării situaţiilor tensionate dintre state care, uneori, pot ajunge până la stări violente de confruntare, serviciilor de informaţii şi de contra-informaţii li se cere să se adapteze rapid la noile tipuri de provocări de securitate, indiferent cât de surprinzătoare pot fi acestea. Reamintim telegrafic principalele tipuri de presiuni care sunt percepute în relaţiile internaţionale şi care au impact asupra dinamicii de transformare a agenţiilor speciale. Între acestea regăsim presiunile ideologice, economice, cu multiplele lor forme de manifestare, presiunile politico-diplomatice, religioase, militare, dar şi alte forme de manifestare ale acestora, cum ar fi cele generate de operaţiile psihologice, propagandistice sau cele de intelligence. În anumite condiţii concrete de manifestare şi în funcţie de nivelul de rezilienţă socială a statului, care percepe presiunile, forţele distructive ale acestor presiuni pot fi percepute şi ca riscuri reale sau chiar pericole pentru starea de echilibru social necesară conturării stării de pace. Toate aceste considerente sunt motivate de argumente ce ţin de valorile şi interesele naţionale afectate ale statelor din care emană presiunile, dar şi din cele ţintă. Argumentele părţilor sunt sprijinite de considerente tot mai dinamice şi complexe pe măsură ce se conturează cu claritate formele concrete de manifestare ale erei informaţionale contemporane în care comunităţile de informaţii (intelligence) joacă roluri tot mai amplificate de presiunea timpilor operativi la dispoziţie. În acest context, variabilele ofensive sau defensive independente sunt influenţate de capacităţile economice, tehnologice şi militare, precum şi relaţiile de natură alianţă sau coaliţie cu doctrine clar asumate.

Din teoria intelligence-ului se ştie că bazele operaţionale ale acestuia sunt oferite de abordarea sistemică şi sinergică a interacţiunilor dintre „dubletele ameninţări-vulnerabilităţi”, care stau la baza confruntărilor atât de cunoscute şi mediatizate dintre structurile de intelligence ofensiv (spionaj) şi cele de intelligence defensive (contraspionaj şi contraintelligence).

În confruntările axate pe protecţia şi apărarea securităţii statelor de astăzi, viteza de reacţie şi eficienţa răspunsurilor sunt esenţiale. Formele şi calitatea răspunsurilor depind de capacităţile amintite mai sus, dar şi de capacitatea de a rezista critic la presiunea datelor şi informaţiilor venite din dispozitive militare sau economico-sociale externe.

Aceste cerinţe forţează aducerea în discuţie a conceptului de sisteme de reţele eterogene ce pot acoperi suprafeţe potenţiale de apărare şi de atac. În rândurile de

mai jos ne vom axa, în special, pe dezvoltări conexe reţelelor informaţionale, în general, şi reţelelor operativ-informative, în particular. Provocările de securitate în reţele eterogene (economice, tehnologice, militare, sociale etc.) sunt mult mai complexe decât simpla lor extindere fizică. Acestea urmăresc maximizarea impactului reprezentat de concepte operaţionale noi, precum cele de partajare şi interconectare, comandă control a unor resurse distribuite. Aceste niveluri tot mai mari de hiper-conectivitate accentuează provocările protective ale reţelelor ofensive şi defensive, deoarece datele, informaţiile şi resursele alocate acestora sunt modelate şi exploatate în logici inspirate de domeniul dinamicii fluidelor.

Lumea problematicii militare ac-tuale este dominată şi de apariţia unor structuri operative discrete, de mici dimensiuni – combinaţie organică între entităţi de forţe speciale şi de forţe de intelligence – capabile să organizeze, dez-volte şi operaţionalizeze reţele cinetico-informaţionale şi doctrinar revoluţiona-re, cvasi independente.

Acestea se bucură de sisteme comandă-control cibernetizate, care le permit să dezvolte noi tipuri de provocări, pentru toate statele lumii, atât în domeniul gestiunii presiunilor de intelligence, în primul rând, cât şi în al celorlalte forme de presiune în domeniul securităţii.

Până acum, majoritatea dispo-zitivelor tradiţionale de asigurare a securităţii statelor nu au fost con-cepute pentru a răspunde la acest tip de provocări. Primele structuri de reacţie la aceste provocări ar trebui să fie încadrate de o combinaţie de experţi din domeniile intelligence, cibernetică şi cercetare-dezvoltare or–ganizaţională în domeniul reţelelor.

  Printre primele sarcini con-crete ale noii direcţii de abordare a problematicii în discuţie ar trebui să regăsim concepte ce ţin de planificarea bazată pe tehnologii, nu pe resurse, ca până acum, şi pe partajarea sistemică în timp real a informaţiilor referitoare la importanţa ma-nagementului ameninţărilor. De ce? Pentru că nici o organizaţie, inclusiv cea militară, nu poate proteja ceea ce nu poate „vedea şi înţelege” profund. Protecţia în faţa presiunii informaţionale reprezentată de ameninţări directe sau potenţiale are nevoie de viteze mari de răspuns (viteze digitale), bazate şi pe contribuţii oferite de inteligenţa artificială. Într-o lume a interdependenţelor, contracararea riscurilor (ameninţărilor şi vulnerabilităţilor) se conturează a fi proiectată pe întreg lanţul existenţial al acestora, fizic şi virtual, de la locul în care îşi are originea şi până la ţintă.

În continuare, prezentăm câteva posibile proiecte generale, cu tentă ofensivă, ce pot fi dezvoltate de comunităţi de intelligence capabile să proiecteze operaţii informaţionale ofensive, directe şi indirecte, în zone de interes operativ-informativ, fără să facem referiri explicite la state de origine sau la state ţinte. Pentru că nu renunţăm la abordarea abstractă a prezentului material, exemplele prezentate mai jos pot fi particularizate cu uşurinţă de cititor, prin completări nominale proprii. Toate exemplele ce urmează pot fi interpretate într-o cheie descrisă de conceptul teoretic „ameninţări ce au vector purtător presiunile dezvoltate de intelligence-ul strategic sau operativ”:

• intenţii de restructurare a unor relaţii de ordine la nivel global, continental sau regional:

• • aranjamente de securitate, gen Occidentul Unitar vs. Sudul Global,

  • BRICS, SCO, G20, G7 etc.

  • noi aranjamente monetare:

    • alternative la dolarul SUA sau la aur în decontările de comerţ interna-ţional;

    • implicaţii generate de apariţia monedelor digitale;

    • restructurări tehnice în sistemul global al burselor;

    • etc.;

• noi iniţiative bugetare cu impact pe domeniul politico-militar;

• dezvoltări militare asumate, sau nu, public;

• proiecte de infrastructuri cu impact asupra securităţii (militare, de telecomu-nicaţii, de transport etc.) în proximitatea unor zone cu sensibilităţi istorice;

• noi proiecte industriale de tip dual-use;

• rapoarte publice de tip previziuni sau prognoze referitoare la viitorul me-diului strategic, divizat în blocuri concurenţiale, rivale sau antagonice;

• rapoarte cu referiri la estimări strategice de intelligence;

• estimări strategice, cu impact global, referitoare la medii de confruntare nereglementate sau parţial reglementate:

• • spaţiul cosmic;

  • spaţiul electromagnetic;

  • spaţiul cibernetic;

  • spaţiul informaţional contemporan afectat de existenţa operaţiilor:

    • mass media;

    • pe reţele sociale;

    • din domeniul neuro-ştiinţelor;

    • din domeniul aplicaţiilor inteligenţei artificiale.

• viziuni sau prognoze tehnologice referitoare la:

• • limitele dezvoltării domeniului modificărilor genetice în:

    • medicină;

    • agricultură;

    • industria alimentară;

  • limitele dezvoltării conceptului de clonă umană.

• viziuni, prognoze sau proiecte de dezvoltare a confruntărilor antagonice în zone transfrontaliere în:

• • domeniile protecţiei / agresiunii mediului (apă, aer, floră, faună, biologie etc.);

  • reglementării sau liberei circulaţii;

• dezvoltarea de proiecte multinaţionale în domeniul energiei, insuficient explicate;

• renunţarea intempestivă la aranjamente juridice internaţionale asumate;

• readucerea în discuţia publică a unui subiect ce se dorea a fi acoperit de praful uitării;

• posibila debalansare a echilibrului nuclear strategic şi implicaţiile acesteia asupra stabilităţii strategice globale;

• publicarea unor hărţi istorice cu „referiri subliminale la un viitor posibil”;

• etc.

În altă ordine de idei, în prezent, mai mult ca oricând, statele se confruntă cu mai multe direcţii de presiune internă atunci când ajung la nevoia imperioasă de protejare a activelor lor critice din majoritatea sectoarelor vieţii economico-sociale. Aceste eforturi sunt mari consumatoare de resurse şi presupun o inventariere a activelor esenţiale ale ţării, urmată de o ierarhizare realistă a acestora în funcţie de importanţa lor, dar şi de formele concrete de manifestare a vulnerabilităţilor acestora, în relaţie directă cu ameninţări potenţiale ce pot fi proiectate de rivali, adversari sau chiar duşmani. Apare aici nevoia recursului la planificarea rezilienţei, a monitorizării şi gestionării vulnerabilităţilor, ca activitate esenţială pentru eficienţa operaţional – defensivă. Un alt beneficiu al gestiunii vulnerabilităţilor, cu implicarea metodelor şi tehnicilor specifice contra-intelligence-ului, priveşte controlul ritmului de epuizare a resurselor materiale, financiare şi umane alocate mascării punctelor slabe ale unui stat.

Managementul vulnerabilităţilor reprezintă o caracteristică consistentă a bunelor practici în domeniul protejării statelor ce sunt recunoscute cu o puternică dezvoltare a ceea ce se numeşte securitatea extinsă şi managementul riscurilor complexe la nivel naţional. Managementul vulnerabilităţilor şi, implicit, cel al riscurilor reprezintă la nivelul percepţiei publice instrumente relativ abrazive sau conton-dente, mai ales atunci când naţiunile se confruntă cu o masă critică de ameninţări paralele, indiferent dacă este vorba de societăţi cu dezvoltări democratice consacrate sau de societăţi cu sisteme politice autoritare. Aceste sisteme de management (conducere) sunt obligate practic să identifice eficient prezenţa vulnerabilităţilor şi să formuleze propuneri de luare a deciziilor de restabilire, în timp real, a echilibrelor sociale, în anvelopa unor resurse necesar a fi acoperitoare pentru riscurile ce pot genera pagube. Cu titlu de exemplu concret vă sugerăm să reluaţi lectura listei de mai sus, referitoare la „ameninţări indirecte având drept vector purtător presiuni dezvoltate de intelligence-ul strategic sau operativ” şi la fiecare item informaţional din listă se pot ataşa cu uşurinţă active naţionale proprii – materiale şi informa-ţionale – ce pot fi incluse într-o listă de potenţiale ţinte pentru acea ameninţare.

Prin abordarea integrată a ameninţărilor şi a vulnerabilităţilor, statele evaluează continuu riscurile de securitate, prin implicarea agenţiilor de informaţii, contrainformaţii şi a celor de securitate, care accelerează răspunsurile de remediere necesare, pe „principiul ieşirii din stiva¹ (lista) activelor ce necesită securizare sporită de tip – lift and shift”. În acest fel se finalizează faze intermediare de depre-surizare a stării de securitate a unui activ de interes din punctul de vedere al rezilienţei naţionale. Pe lângă operaţiile de tip push – pop într-o listă de tip stivă, prezentate în Figura nr. 1, anumite implementări dinamice concrete pot modela şi alte tipuri de operaţiuni complexe, cum ar fi:

• evidenţierea elementului cel mai important al stivei (cel localizat la partea superioară a acesteia);

• duplicarea elementului evidenţiat (copierea cu scopul creşterii redundanţei listei) în sensul că valoarea elementului de top dintr-o stivă variabilă este dublată pe poziţia secundă dinspre vârful stivei;

• interschimbul (tehnica swaping) celor două elemente din vârf de stivă.

Figura 1.

În contextul celor descrise mai sus, în ultimii ani se conturează crearea unei reţele globale de gestiune a presiunii informaţionale globale, sugerată de analogii cu reţeaua CTA (Cyber Threat Alliance) a contributorilor cu informaţii pentru gestiunea ameninţărilor globale pentru domeniul securităţii cibernetice. Noua reţea, aflată în stadiul de proiect, ar trebui să declanşeze un efort transnaţional, independent care să aibă ca obiectiv fundamental asigurarea securităţii ecosistemului informaţional global după principii comparabile cu cele existente în domeniul securităţii mediului şi în cel al asigurării securităţii nucleare. O astfel de iniţiativă nu va putea să iasă în afara sferei de interes practic a comunităţilor de intelligence din întreaga lume. Ideea acestui proiect are printre iniţiatori pe Alessandro Pluchino, conferenţiar uni-versitar la Universitatea Catania. Ideile sale surprinzătoare, referitoare la presiunea informativă globală, care îşi are originea în surse externe, sunt preluate de pe site-ul https://www.globalreserche.net şi sunt prezentate, schematic, în Figura 2.

Utilizarea sincronizată a informaţiilor referitoare la ameninţări cu ceea ce rezultă din scanarea domeniului vulnerabilităţilor contribuie în mod semnificativ la izolarea spaţiilor ce includ acele vulnerabilităţi critice care necesită tratări prioritare. Acest lucru devine deosebit de important pentru momentul optim de angajare a re-surselor informaţionale, materiale, umane şi financiare de tratare cinetică a amenin-ţărilor adverse.

 Figura 2.

Ciclul de viaţă tipic vulnerabilităţilor sau intervalul de timp cât acestea sunt atractive operaţional pentru partea ce ameninţă conturează unele ferestre de opor-tunitate sau un interval optim de timp între descoperirea lor şi exploatarea cinetică sau informativă a acestora de către actorii ce proiectează vectorii de ameninţare. În cele mai multe cazuri, exploatarea acestor ferestre este limitată în timp.

  Având în vedere ac est aspect, intelligence-ul ofensiv, de regulă, exploatează astfel de oportunităţi şi planifică cu celeritate operaţiile de exploatare a vulnerabili-tăţilor prioritare din punctul de vedere al impactului la ţintă. Chiar dacă această abordare presupune reunirea eforturilor unor actori statali cu interese globale diferite, ar trebui să identifice valori şi interese comune care să genereze eforturi sinergice pentru stabilitatea sistemului social global.