Mohammed AL-NASSERY^

INTRODUCERE

Războiul psihologic a fost cunoscut de-a lungul istoriei omenirii încă din cele mai vechi timpuri. În timpul secolului al V-lea î.Hr., liderul militar chinez Sun Tzu spunea în celebra sa carte (Arta războiului) „Nu este necesar să distrugi inamicul fizic, dar este suficient să-i distrugi voinţa de a lupta”. El a mai spus: „Este mai bine să ataci gândirea inamicului decât să începi să-i ataci cetăţile fortificate”. Tot în China antică, regele Goujian obişnuia să-şi pună un număr de soldaţi loiali în primul rând şi să le ordone să-şi taie gâtul cu mâinile, ceea ce provoca şoc soldaţilor săi inamici, apoi Goujian ataca înainte ca inamicul să înţeleagă ce se întâmplă în faţa lui, iar aceeaşi metodă s-a întâmplat şi în Evul Mediu, unde unul dintre regii Europei îi folosea pe cei condamnaţi la moarte în primele rânduri determinându-i să-şi taie gâtul cu propriile mâini, după ce le spăla creierul şi îi convingea că făcând acest lucru fac un mare sacrificiu pentru patrie şi, datorită faptei lor, copiii şi familiile lor vor trăi în siguranţă.

Multă vreme, omul a folosit înşelăciunea pentru a-şi atinge scopurile, fie că este în scopul supravieţuirii, fie pentru a se apăra de duşmani, fie pentru a-i ataca pe alţii. Astfel, războiul psihologic era practicat la început într-un mod primitiv, de exemplu, unele triburi aztece din America Centrală, în statul Mexic, când un inamic le invadează, scot sunete foarte înspăimântătoare prin craniile umane, aşa că fac o gaură în spatele craniului şi suflă aer în el cu forţă, pentru a scoate un sunet care provoacă panică în pieptul inamicilor, iar experţii care au examinat acel fluier, care este un craniu uman, au estimat că sunetul pe care îl face este de o sută de ori mai puternic decât vocea unui ţipăt uman, ceea ce obligă adesea invadatorii să se retragă crezând că aceste sunete terifiante sunt emise de spiritele rele şi că îi vor distruge dacă vor îndrăzni să se apropie de ele. Acesta este un fel de război psihologic sub denumirea de „intimidare”.

La fel, ce a făcut regele persan „Cambis” când s-a confruntat cu armata egipteană şi a învins-o cu uşurinţă, întrucât a ordonat să deseneze forme de pisici pe scuturile soldaţilor săi şi să le pună în primul rând, iar când armata egipteană a înaintat sub conducerea lui „Psamtik al III-lea” au văzut acele pisici desenate pe scuturile soldaţilor, împiedicându-i să mai atace de teama semnului de rău augur, care i-ar putea afecta dacă ar ataca acele simboluri sacre pentru ei. Aceste simboluri sacre aveau o poziţie grozavă, un loc de cinste şi prestigiu pentru ei, iar unele metode sunt încă folosite până în zilele noastre pentru a intimida şi răspândi teroarea şi panica, deşi în vremea noastră au devenit mai dezvoltate, cu cât este mai complexă cu atât impactul asupra sufletului este mai puternic. Aceasta include şi ceea ce făceau mongolii în timpul invaziei lor în multe ţări asiatice şi islamice la acea vreme, deoarece se bazau efectiv pe războiul psihologic şi răspândeau zvonuri şi teroare în inimile duşmanilor lor, iar multe fortăreţe se predaseră deja. Ei, chiar înainte de raidul asupra lor, din cauza zvonurilor şi poveştilor precum că mongolii îi măcelăresc pe toţi cei care le stăteau în cale se predau şi se supuneau complet, neavând altă soluţie. În antichitate, au avut loc mii de războaie şi conflicte umane şi au fost comise atrocităţi umane masive în ele, dar documentarea tuturor acestor evenimente nu depăşeşte rândurile pe care le citim în cărţile de istorie şi, prin urmare, impactul lor asupra sufletului nostru este oarecum slab, iar dacă ne-am apropiat de perioada celor două războaie mondiale, documentarea din ele este mai exactă prin scrieri, poze şi videoclipuri de proastă calitate, şi, de aceea, au lăsat un impact oarecum mare asupra sufletului nostru uman, însă în prezentul nostru, dat fiind exactitatea şi viteza de documentare a evenimentelor şi uşurinţa de a face acest lucru, evenimentele ne-au fost transmise exact aşa cum sunt în cele mai mici detalii şi, prin urmare, impactul lor asupra sufletului nostru este mare.

Mulţumită tehnologiei şi dispozitivelor electronice, toate aceste evenimente vor fi transmise în detaliile lor minuscule altor generaţii de oameni în perioade viitoare de timp.

Prima apariţie a termenului „război psihologic” a fost folosită de americanul Paul M.A. Linebarger în 1954, când a spus: „Este utilizarea sistematică a propagandei şi a măsurilor media conexe cu scopul de a influenţa opiniile şi emoţiile grupurilor de străini din ţări ostile pentru a atinge obiectivele politicii naţionale sau obiectivele militare”. Odată cu dezvoltarea în domeniul ştiinţei şi tehnologiilor moderne şi cu acumularea de experienţă şi cunoştinţe în diverse domenii, limitele utilizării factorului psihologic în războaiele moderne s-au lărgit, indivizii obişnuiţi pot fi soldaţi sau combustibili pentru acest război, fie că îşi dau seama sau nu, deoarece mijloacele moderne de comunicare precum internetul şi social media au devenit instrumente folosite în războiul psihologic zilnic de către toate părţile implicate în acest tip de război.

Timp de mulţi ani, terorismul a fost un fenomen periculos pentru securitatea şi stabilitatea internaţională. Acolo unde organizaţiile teroriste folosesc diverse mijloace şi metode în operaţiunile teroriste pentru a-şi atinge obiectivele, operaţiunile militare, activităţile, materialele media şi discursurile politice nu sunt lipsite de factorul psihologic. Unele scrieri ştiinţifice din domeniul psihologiei au indicat că teroriştii sunt practic oameni normali şi nu sunt sadici sau deranjaţi psihologic aşa cum cred mulţi, ci mai degrabă sunt conduşi prin dinamica de grup să desfăşoare acţiuni dăunătoare altora din motive pe care ei le consideră nobile şi drepte. Pentru a arăta conducerea extremistă într-un mod mai atractiv pentru ceilalţi, după multe experimente psihologice s-a constatat că fiecare individ este capabil să comită un act extremist în circumstanţe adecvate sau nepotrivite. De asemenea, problema nu este exclusiv a psihopaţilor sau abuzatorilor de droguri, ci anestezia se face în cadrul grupului şi cu prezenţa unui lider care este urmărit în orice. Teroriştii sunt inspiraţi spiritual de lideri, idei anormale sunt transmise. Spre deosebire de ceea ce se crede în mod obişnuit, că teroriştii sunt adevăraţi credin-cioşi, dar sunt presaţi în dinamica grupului şi ştiu ce fac, teroriştii sunt recrutaţi după criterii psihologice precise bazate, de exemplu, pe diferenţele de grup, care sunt exploatate de lideri pentru a crea un conflict psihologic intern în primul rând care face ca victima să se unească involuntar cu liderul extremist pentru a lupta împotriva grupului ostil. Deci terorismul nu iese niciodată dintr-un vid, ci mai degrabă apare în cadrul unor grupuri fragmentate de mişcări sociale şi politice mai mari de opoziţie. În acest context, se poate face referire la natura taberelor de antrenament organizate de grupuri teroriste, precum Al-Qaeda şi ISIS, în care noi membri sunt admişi în acele lagăre pentru perioade diferite de timp, nu mai puţin de luni, în care sunt complet izolaţi de viaţa exterioară normală, în care primesc antrenament de luptă, o situaţie culturală şi psihologică foarte specifică şi intensă, toate curgând într-o singură direcţie, care îndeamnă la luptă şi să respecte instrucţiunile emise de conducătorii organizaţiei. Printre stimulii psihologici pe care îi primesc în mod constant în acele lagăre, se numără repetarea ideii de victimă şi să lupte împotriva întregii lumi făcând dreptate şi să încerce să stabilească o nouă ordine mondială, să răspândească dreptatea şi pacea, însă aceasta trebuind să treacă prin lupta lor împotriva guvernelor şi statelor.

Acestea sunt ideile principale pe care le repetă frecvent noilor membri în taberele de antrenament. În acest context, ne punem următoarea întrebare: Pot adepţii mişcărilor politice şi sociale să se transforme în terorişti care poartă arme şi ameninţă securitatea societăţii, a statului sau a întregului sistem internaţional, aşa cum este cazul organizaţiilor teroriste internaţionale? Răspuns: Da. Acest lucru se poate întâmpla, într-un fel sau altul, deşi mişcările politice nu adoptă adesea metode violente, dar fundamentele ideologice pe care se bazează pot permite unora dintre adepţii acestor mişcări să justifice recurgerea la violenţă. În acest sens, se poate face referire la natura discursului politic folosit de grupări teroriste precum: Al-Qaeda, ISIS şi altele, în care au subliniat întotdeauna că atingerea scopurilor lor sau atingerea stării ideale la care solicită voinţă nu poate fi realizată prin metode paşnice, iar în discursurile lor constatăm întotdeauna că ei repetă acuzaţii la adresa fiecărei părţi. Opinia lor diferă, fie din punct de vedere religios sau politic, chiar şi de musulmanii înşişi. Mai degrabă, acest tip de organizaţii extremiste continuă să-şi ducă războaiele direct în cadrul societăţilor islamice, deoarece le consideră zone slabe pentru operaţiunile lor militare din mai multe motive, inclusiv: religioase, politice, sociale şi economice. Şi îşi transferă operaţiunile teroriste specifice în ţări şi societăţi non-islamice, aşa cum s-a întâmplat în Statele Unite, Europa şi alte regiuni ale lumii, în scopul influenţării deciziilor acelor ţări în probleme internaţionale, precum şi pentru a notifica lumea asupra capacităţii lor de a ajunge în orice loc din lume şi de a stinge un timbru global asupra actelor lor teroriste.

CONCEPTUL DE BRUTALITATE
DIN PERSPECTIVA INTELECTUALĂ A GRUPĂRILOR TERORISTE

Pe 21 iunie 2008, autorităţile saudite au găsit o copie a cărţii intitulată Managementul brutalităţii, (Management of Savagery), iar Ministerul de Interne saudit a anunţat într-o declaraţie oficială: cartea constituie unul dintre pilonii intelectuali ai al-Qaeda; Departamentul SUA al Apărării a tradus-o în engleză după ce serviciile de informaţii americane au găsit documente. Scrisorile adresate către şi de la Osama bin Laden includ capitole din această carte. Specialiştii americani s-au ocupat de ea. Centrul de combatere a terorismului de la West Point Military College a tradus-o în engleză şi a distribuit-o oficialilor din departamentele politice ale guvernului SUA şi oficialilor din Ministerul Apărării. Deşi numele autorului cărţii, aşa cum este menţionat pe ea, este Abu Bakr Al-Naji, conform informaţiilor care circulă pe internet, experţii şi analiştii de securitate cred că este un nume fictiv, aceasta carte a pus bazele intelectuale teoretice şi practice pentru modul în care va fi comportamentul grupărilor teroriste, iar acest lucru a coincis cu schimbările majore care au avut loc în comportamentul teroriştilor. Examinarea a ceea ce s-a afirmat în această carte ne oferă explicaţii clare pentru comportamentul organizaţiei teroriste ISIS, care a fost practicat după mulţi ani, de parcă ar fi o aplicare practică a celor afirmate în carte (Management of Savagery). Cartea prezintă trei etape principale prin care vor trece grupurile teroriste şi în cursul cărora defineşte zonele operaţiunilor militare şi metodele pe care aceste grupuri teroriste trebuie să le urmeze în lupta şi relaţiile cu oamenii şi guvernele, explicând motivele pentru a face acest lucru cu acurateţe şi detaliat. Este în felul următor: etapa de vexare şi epuizare, etapa de conducere a sălbăticiei, etapa de constituire a statului. Potrivit cărţii, etapa ghimpele răzbunării şi epuizării, în care operaţiunile teroriste se desfăşoară prin grupuri şi celule separate care vizează ţări din lumea islamică, până când se produc haos şi brutalitate în multe regiuni ale principalelor ţări vizate. În timp ce haosul nu va apărea în regiunile din restul ţărilor datorită centralizării şi forţei regimurilor, atunci zonele de haos şi sălbăticie se vor ridica la stadiul de gestionare a sălbăticiei. Operaţiunile teroriste continuă să ţintească ţări puternice până când şi ele ajung la stadiul de epuizare şi apoi trec la următoarea etapă: haos şi sălbăticie, apoi gestionarea sălbăticiei, ceea ce înseamnă că aceasta este ca grupurile teroriste sunt capabile să controleze şi să gestioneze direct acele zone, iar cartea a indicat necesitatea excluderii desfăşurării unor operaţiuni similare.

Pentru operaţiunea din 11 septembrie la New York, şi concentrarea mai mult pe operaţiunile teroriste care sunt de dimensiuni mai mici şi nu necesită ordinele conducerii superioare a terorismului organizaţiilor, el mai spune că este posibil ca unele zone fragile care sunt supuse operaţiunilor teroriste să scape de sub controlul guvernelor oficiale, aşa că a subliniat necesitatea de a găsi grupuri aliate pentru acestea în acele zone pentru a le controla în eventualitatea căderii lor, sau că pot ajunge sub controlul altor grupuri armate care li se opun. În acest context, se poate face referire la harta repartizării grupurilor armate în Siria, deoarece există zone în afara controlului guvernului sirian, care sunt sub controlul altor grupuri armate, cum ar fi zonele kurde, de exemplu, care sunt zone împotriva teroriştilor ISIS şi Al-Qaeda, precum şi unele zone de la graniţa sirio-turcă. Este sub controlul altor grupări teroriste, dar nu are nicio legătură cu ISIS, întrucât au avut loc confruntări militare între acestea în momente diferite, în timpul crizei siriene. Tot în această etapă, autorul spune că este o etapă în care luptătorii vor dobândi o mare experienţă de luptă şi se vor pregăti practic şi psihologic pentru următoarea etapă: etapa gestionării brutalităţii. Prin urmare, această etapă durează o perioadă relativ lungă de timp, mai ales când vizează ţări şi regiuni care au un sistem de securitate puternic şi o autoritate centrală puternică şi sunt vizate de operaţiuni teroriste repetate şi severe care afectează fiecare ţintă care poate fi atinsă chiar dacă nu are un grad ridicat de importanţă care reprezintă o ameninţare fundamentală la adresa securităţii şi stabilităţii statului, deoarece astfel de ţinte sunt alese pentru acces uşor şi apoi grav distruse pentru a deruta autorităţile oficiale şi a semăna frica în inimile cetăţenilor şi membrilor din aparatul de securitate şi militar. Ceea ce se înţelege prin brutalitate din perspectiva ideologiei teroriste, sunt zonele în care sunt prezenţi organizaţia teroristă sau aliaţii săi din alte grupuri teroriste, iar haosul predomină în acele zone şi este uşor pentru organizaţia teroristă să controleze şi să gestioneze acel haos. În această etapă în care organizaţia teroristă preia controlul, începe să-şi atragă adepţii şi susţinătorii la ea din diverse regiuni şi ţări ale lumii în scopul întăririi diferitelor sale forţe şi capacităţi. Astfel, a treia etapă, care este înfiinţarea statului, adică după obţinerea controlului asupra zonelor vizate (managementul zonelor sălbatice), începe pregătirea pentru declararea statului pe terenurile ocupate de organizaţia teroristă.

DIMENSIUNI PSIHOLOGICE ÎN POLITICILE DE LUPTĂ
ALE ORGANIZAŢIILOR TERORISTE JIHADISTE

Metoda revanşei / răzbunării: Organizaţiile teroriste adoptă o politică de răzbunare, mai ales în etapa de epuizare, ca bază pentru operaţiunile lor teroriste, şi, chiar şi în etapa de gestionare a brutalităţii, ele subliniază necesitatea de a continua utilizarea politică de răzbunare. Este o politică bazată pe ţintirea severă a tot ceea ce poate fi vizat de partea inamicului ca răspuns la orice atitudine militară / de securitate / sau politică luată de un partid împotriva organizaţiei teroriste. Este o politică care include persoane fizice, instituţii, guverne etc.. Scopul acestei politici este de a împiedica inamicul să vizeze zonele organizaţiei teroriste sau de a reduce operaţiunile militare şi politicile de combatere a terorismului împotriva organizaţiei teroriste.

Metoda capcanei: Conform scrierilor publicate de teoreticienii organizaţiilor teroriste, operaţiunea din 11 septembrie de la New York nu a fost menită să ucidă în sine, ci mai degrabă să atingă un set de obiective precum: crearea unei aura media despre puterea organizaţiei teroriste, ruperea prestigiului Statelor Unite în faţa lumii semănând frică şi anxietate în rândul poporului american, semănând neîncrederea în rândul americanilor în instituţiile guvernamentale şi de securitate, determinând Statele Unite să-şi trimită armata forţelor către zonele de prezenţă a organizaţiei teroriste, deoarece aceasta este singura soluţie pentru realizarea elementului de confruntare directă între organizaţia teroristă şi forţele militare americane.

Metoda lupilor singuratici: Organizaţiile teroriste de jihadişti şi-au dezvoltat metodele de luptă, mai ales în ultimii ani odată cu apariţia ISIS, fenomen dezvoltat de la Al-Qaeda, întrucât Al-Qaeda nu a cerut înfiinţarea unui stat cu o entitate, aşa cum a făcut ISIS, a cerut înfiinţarea unui stat cu o entitate şi încearcă să se extindă controlând noi zone pe care le pune sub controlul său. Lupii singuratici este un termen care se referă la indivizi care sunt membri ai organizaţiei teroriste sau care sunt afiliaţi ideologic cu ideile acesteia şi au primit adesea o pregătire psihologică şi fizică intensivă pentru a se angaja în comunităţile locale în scopul desfăşurării unor operaţiuni teroriste specifice (operaţiuni sinucigaşe, atentate cu bombă, ucideri de oameni etc.). Metoda este ca individul să nu efectueze aceste operaţii în cadrul unui grup de indivizi, ci mai degrabă să le efectueze singur.

CONCLUZII

Înţelegerea metodelor de gândire şi pregătire a organizaţiilor teroriste ne cere să înţelegem dimensiunile psihologice în operaţiunile lor militare, media şi politice. Războiul psihologic nu se limitează la media şi discursurile politice, deoarece operaţiunile militare şi subversive au dimensiuni psihologice importante. Conform materialelor şi scrierilor publicate ale teoreticienilor organizaţiilor teroriste şi ideo-logiei jihadiste, dimensiunea psihologică este puternic prezentă în toate operaţiunile desfăşurate de organizaţiile teroriste, fie la nivelul operaţiunilor militare, media sau educaţionale. Organizaţiile teroriste adoptă un set de politici pe care le urmează în tratarea ţintelor lor (state, regiuni, societăţi, guverne etc.), care se caracterizează prin cruzime şi ferocitate extremă, în care membrii acestor organizaţii sunt adesea antrenaţi combativ, psihologic şi cultural, (cum ar fi: decapitări, ardere de viu, acţionare cu cadavre, atentate sinucigaşe, maşini-bombă, execuţii în faţa publicului, etc.), pentru câteva obiective principale: insuflarea fricii şi anxietăţii în inimile liderilor din ţările vizate şi regiuni, insuflând teamă şi anxietate în inimile membrilor instituţiilor militare şi de securitate din acele zone cu scopul de a-i forţa să coopereze cu teroriştii sau de a le reduce spiritul de luptă în timpul confruntărilor armate cu grupurile teroriste, de a insufla frică şi anxietate în rândul populaţiei civile în zonele de operaţiuni teroriste, în scopul de a-i forţa să coopereze cu teroriştii pentru a-şi păstra vieţile şi proprietăţile, precum şi pentru a-i aduce într-o stare de neîncredere în autorităţile guvernamentale oficiale din ţara lor şi pentru a-i face să se predea în faţa status quo-ului în cazul în care organizaţiile teroriste au preluat controlul asupra administraţiei regiunilor lor, aşa cum s-a întâmplat în unele regiuni din Siria, Irak şi alte regiuni. Operaţiunile teroriste mari, cum ar fi: exploziile care vizează locuri economice sau guvernamentale nu reprezintă neapărat o dovadă a forţei organizaţiei teroriste, dar pot fi un semn de suferinţă sau slăbiciune experimentată de organizaţia teroristă în timp ce încearcă să iasă din acea situaţie, pentru a-l face pe inamic să creadă că organizaţia teroristă va putea desfăşura operaţiuni majore de acelaşi fel şi că are posibilitatea de a face acest lucru, ei îşi concentrează toată energia pentru aceasta. Şi la fel cum organizaţiile teroriste folosesc mijloace de comunicare în diverse ope-raţiuni, cum ar fi: recrutarea de noi membri pentru organizaţiile teroriste, transmiterea de mesaje specifice, răspândirea terorii şi fricii în inimile oamenilor şi civililor… etc., aceste organizaţii folosesc, de asemenea, metodele lor de luptă pentru a transmite mesaje specifice la două grupuri principale: categoria aparţinând organizaţiilor teroriste sau simpatizante sau loiale ideilor acesteia şi categoria de inamici, care poate include societăţi islamice sau/şi non-islamice, guverne, lideri, membri ai instituţiilor militare şi de securitate, angajaţi guvernamentali etc. Ca metodele de luptă folosite de orga-nizaţiile teroriste, şi operaţiunile pe care le des-făşoară, precum: atentate sinucigaşe, explozii cu maşini cu bombă, execuţii de oameni în locuri publice… etc. toate sunt bine gândite din punct de vedere psihologic. Scopul lor este de a semăna frica şi anxietatea în inimile inamicului, precum şi de a câştiga mai mulţi susţinători din cauza fricii că aceeaşi soartă o vor avea şi, prin urmare, unii locuitori ai zonelor de operaţiuni mili-tare ar putea fi obligaţi să coopereze cu organizaţiile teroriste pentru a le asigura siguranţa sau pentru a beneficia material sau moral de pe urma acestora.

Organizaţiile teroriste nu doresc să se realizeze progrese economice sau să crească nivelul de educaţie în zonele vizate, ci mai degrabă să crească sărăcia şi scăderea nivelului de educaţie cu scopul de a argumenta toate acestea în faţa oamenilor şi de a îi chema pe ei să lupte cu guvernul şi să se alăture organizaţiei teroriste. Astfel, una dintre cele mai proeminente metode de confruntare a acestei politici este aceea de a face forţă pentru un proces de dezvoltare economică larg şi continuu în zonele vizate de organizaţiile teroriste şi de a nu le lăsa sărăciei, care ar putea obliga mulţi dintre oamenii lor să coopereze cu teroriştii, iar îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale indivizilor i-ar împinge să păstreze mai mult modul de viaţă pe care îl trăiesc în loc să accepte un nou mod de viaţă impus de o organizaţie teroristă. Îmbunătăţirea nivelurilor de educaţie este la fel de importantă ca îmbunătăţirea vieţii economice, deoarece o educaţie bună nu lasă loc extremiştilor şi teroriştilor să-şi planteze ideile în mintea oamenilor bine educaţi. De asemenea, cooperarea în domeniul securităţii şi informaţiilor între ţări şi instituţiile lor militare şi de informaţii este considerată una dintre cele mai importante chestiuni în lupta împotriva terorismului. Prin urmare, această cooperare trebuie întărită în scopul de a scăpa de organizaţiile teroriste şi de ideile lor subversive.

Biblografie

1. Abu Bakr Al-Naji, Management of Savagery.

2. https://www.aljazeera.net/blogs/2019/5/26/%D8%AA%D8%B9%D8%B1%D9%81-%D8% B9%D9%84%D9%89-%D8%A7%D9%84%D8%AD%D8%B1%D8%A8-%D8%A7%D9%84 %D9%86%D9%81%D8%B3%D9%8A%D8%A9-%D9%88%D8%A3%D8%B3%D8%B1%D8 %A7%D8 %B1%D9%87%D8%A7

3. https://www.aljazeera.net/blogs/2017/11/13/%D8%B5%D9%86%D8%A7%D8%B9%D8%A9-%D8%A7%D9%84%D8%A5%D8%B1%D9%87%D8%A7%D8%A8-%D8%A7%D9%8 4%D8%AC%D8%A7%D9%86%D8%A8-%D8%A7%D9%84%D9%85%D8%B8%D9%84%D 9%85-%D 9%84%D9%84%D8%B9%D9%84%D9%88%D9%85

4. https://www.cia.gov/library/abbottabad-compound/20/207DE0C1094BC68A7061C96629D D5C1A_adara_twahsh.pdf