Stan PETRESCU

Este tot mai vizibil faptul că fenomenul de globalizare are, în primul rând, o puternică tendinţă care ilustrează interdependenţa economiilor lumii, pe toate palierele şi la scară planetară.
Deşi fenomenul de globalizare aduce cu sine unele aspecte, aparent contradictorii, acestea rămân fundamentale pentru pacea mondială. Se estimează că interacţiunea în plan economic determină o strânsă evoluţie, cu acelaşi sens, în planul securităţii şi intercivilizaţional, fenomen ce va aduce, implicit, stabilitate în planul relaţiilor internaţionale, la nivel regional şi global.
Generic vorbind, globalizarea exprimă procesul de extindere a activităţilor sociale, economice şi politice peste graniţe (naţionale, apoi regionale), astfel încât evenimentele apărute sau deciziile luate într-o anume zonă a arealului mondial ajung să aibă semnificaţii şi să influenţeze şi securitatea vieţilor tuturor indivizilor aflaţi într-un alt colţ al lumii. În acest context, agenda de securitate internaţională se extinde vizibil, incluzând o multitudine de ameninţări, de la cele ecologice până la cele de ordin cultural. Aceasta înseamnă că azi, la începutul secolului al XXI-lea, securitatea naţională şi internaţională nu mai poate fi privită doar ca expresie a acţiunii factorului militar. Domeniile se întrepătrund, fenomenele sunt multicauzale. O nouă conceptualizare a securităţii este necesară. Securitatea economică, militară, socială, culturală, ecologică, toate trebuie să se regăsească într-un summum – cel al securităţii umane, ca temelie a securităţii naţiunilor.
În acelaşi timp, în gama consecinţelor globalizării regăsim procese, precum: revoluţia comunicaţiilor, care a făcut ca lumea să fie mai mică, noile tehnologii interactive îngăduind oamenilor să afle puncte de interes comune cu semenii lor din afara comunităţii; manifestări de subminare a comunităţilor locale, în măsura în care locurile de muncă sunt transferate peste hotare; apariţia unui sistem financiar prădător, propulsat de necesitatea de a produce mereu mai mulţi bani; accentuarea rivalităţilor dintre concernele multinaţionale, pe fondul unei anumite omogenizări economice globale; strivirea clasei mijlocii, atât în societăţile locale, cât şi în sistemul internaţional; redistribuirea privilegiilor şi a privaţiunilor, a bogăţiei şi a sărăciei, a puterii şi a neputinţei, a libertăţii şi a constrângerii; societăţile multinaţionale devin necontrolabile; eroziunea statului naţional, fenomen pe deplin vizibil în Europa, unde, nici mai mult nici mai puţin, statele au transferat unor structuri supranaţionale de la competenţe centrale până la suveranitatea monetară; deteriorarea agresivă a mediului ambiant; exacerbarea terorismului internaţional, fenomen practic imposibil de controlat şi de contracarat eficient.
Prin urmare, globalizarea rămâne, până la urmă, un proces sau un pachet de procese, care conduce către o transformare continuă în organizarea spaţială a relaţiilor economice, sociale şi politice – analizate în termenii extinderii, intensităţii, rapidităţii şi impactului lor – generând schimbare în reţele transcontinentale sau interregionale de activitate, interacţiune şi exercitare a puterii.