Robert Radu HERVIAN

Few aspects of the American international policies are more important and more misunderstood than the country’s policies and attitudes towards the Persian Gulf Area.
In February, 1945 the “USS Murphy” arrived in Jeddah. Their mission: to ferry into Egypt the King of Saudi Arabia, Abdul Aziz Ibn Saud. Few days later, on a location near to the Suez Canal, he was to meet on board of the “USS Quincy”, the President of the United States, Franklin Delano Roosevelt, himself returning from the Yalta Conference.
American geologists discovered oil in Saudi Arabia back in the 1930’s but the real production only started after the Roosevelt-Abdul Aziz meeting.
Unfortunately many of the terrorist acts in the modern times have been perpetrated by radical Muslims in the name of Islam and the strategies against them must keep in mind their religious origins. Glimpses of clandestine cooperation between the US and the Saudis and the battles going on throughout the lands of Yemen have recently re-surfaced. The United States have closely worked together with the kingdom against militant networks operating in the Gulf neighboring countries which remain committed to strike American targets.
The stagnation in the Middle East peace process is also a sticking point between the United States, a staunch Israeli ally and Saudi Arabia, the principal financial contributor to the Palestinians.
The US Geological Survey estimates a mean of 1.7 million barrels of recoverable oil and a mean of 122 trillion cubic feet of recoverable gas in the Levantine Basin Province. The region could quickly become “the New Persian Gulf” as far as the oil and gas reserves are concerned. Just as the discovery of the reserves in Saudi Arabia almost a century ago, this new treasure can re-stage the geopolitical scene. The Middle East conflicts that occupied the first pages of the newspapers throughout the world in the last 50 years could soon be considered the “good old times” when the new hurdles over rights to the new oil and gas resources will begin in the Mediterranean Basin.
Political analysts in both countries however, with the first peace treaty between Egypt and Israel in mind, signed in 1979 by President Sadat and Prime Minister Begin, hurried to acknowledge that the cancellation affects rather the business and not the political relations between the two partners.
The political implications, either true or false, stand however on the very basics of the contract. On the Israeli side, the partner is a private company, theoretically empowered to initiate or cancel trade deals with any other company in the world, free of political pressure or government intervention.
Most likely it will not. Or rather, the rhetoric on both sides is likely to cause palpable losses more than the economics can. This being said, the new Egypt’s Islamist-dominated parliament welcomed the deal’s termination. The parliament “blesses the decision to stop exporting gas to the Zionist entity”. “The parliament declares the Egyptian people are standing hand in hand with the Palestinian people”. “We salute the souls of the martyrs who sacrificed their lives for our rights. We will not rest but will remain forever faithful.”
Financial analysts in the USA beg to strongly disagree. Economists from Citigroup thru a recent report call the biggest loser from the breaking of the deal, to be Egypt. The Egyptian hopes on a renewed market and an upper hand in saving the extra supplies within its borders remains just that for now: hopes.
New York 10 May, 2012
This brings us to the Turkey-Cyprus-Greece-Israel situation which raises new threats over the seas. Indeed the new huge resources found in the Mediterranean can bring a lot of joy to the beneficiaries and redirect plenty of interests in the region from the Persian Gulf. But this bonanza doesn’t seem to come trouble free. As Prof. Daniel Pipes of the Middle East Forum points out in one of his recent columns a few countries may find themselves in a brand new conflict and while the clouds over the Persian Gulf may never entirely dissipate, a new portion of the skies may be getting darker.

Se răspândesc norii Golfului Persic în Marea Mediterană?

Puţine aspecte ale politicilor internaționale americane sunt mai importante și mai greșit înțelese decât politicile și atitudinea țării față de zona Golful Persic.
În februarie 1945, “USS Murphy” a sosit în Jeddah. Misiunea lor: a transporta în Egipt pe regele Arabiei Saudite, Abdul Aziz Ibn Saud. Câteva zile mai târziu, într-un loc în apropiere de Canalul Suez, el a fost să se întâlnească la bordul “USS Quincy” cu preşedintele Statelor Unite, Franklin Delano Roosevelt, care se întorcea de la Conferința de la Yalta.
Geologii americani au descoperit petrol în Arabia Saudită în anii 1930, dar producția reală a început abia după întâlnirea Roosevelt-Abdul Aziz.
Din păcate, multe dintre actele teroriste din timpurile moderne au fost comise de musulmani radicali în numele Islamului și strategiile împotriva lor trebuie să țină cont de originile lor religioase. Licăriri ale cooperării clandestine între SUA și saudiți și bătăliile care merg către terenurile din Yemen recent au re-ieșit la suprafață. Statele Unite ale Americii au lucrat îndeaproape cu regatul împotriva rețelelor teroriste care operează în țările vecine din Golf, care își mențin angajamentul de a lovi ținte americane.
Stagnarea procesului de pace din Orientul Mijlociu este, de asemenea, un punct de lipire între Statele Unite ale Americii, un aliat israelian ferm, și Arabia Saudită, contribuabilul financiar principal pentru palestinieni.
US Geological Survey estimează o medie de 1,7 milioane de barili de petrol recuperabili și o medie de 122 trilioane de picioare cubice de gaze naturale recuperabile în Provincia Bazinul Levantin. Regiunea ar putea deveni rapid “Golful Persic Nou” în ceea ce privește rezervele de petrol și gaze. La fel ca descoperirea rezervelor din Arabia Saudită cu aproape un secol în urmă, această nouă comoară poate re-face scena geopolitică. Conflictele din Orientul Mijlociu care au ocupat primele pagini ale ziarelor din întreaga lume în ultimii 50 ani ar putea fi în curând considerată “vremurile bune vechi” atunci când noile obstacole privind drepturi la noile resurse de petrol și gaze vor începe în bazinul mediteranean.
Analiștii politici din ambele țări însă, odată cu primul tratat de pace dintre Egipt și Israel în minte, semnat în 1979 de către președintele Sadat și prim-ministru Begin, s-au grăbit să recunoască faptul că anularea afectează mai degrabă afaceri și nu relațiile politice dintre cei doi parteneri.
Implicațiile politice, fie ele adevărate sau false, stau totuși pe înseși elementele de bază ale contractului. Partea israeliană, partenerul este o companie privata, teoretic, abilitată să inițieze sau să anuleze acorduri comerciale cu orice altă companie din lume, fără presiuni politice sau intervenția guvernului.
Cel mai probabil nu va fi. Sau, mai degrabă, retorica de pe ambele părți este de natură să provoace pierderi palpabile mai mult decât poate economia. Acestea fiind spuse, noul parlament islamist dominat al Egiptului a salutat rezilierea afacerii. Parlamentul “binecuvântează decizia de a opri exportul de gaze către entitatea sionistă”. “Parlamentul declară că poporul egiptean stă în picioare mână în mână cu poporul palestinian”. “Noi salutăm sufletele martirilor care şi-au sacrificat viața pentru drepturile noastre. Nu ne vom odihni, ci vom rămâne pentru totdeauna credincioşi”.
Analiștii financiari din SUA cerșesc un dezacord puternic. Economişti de la Citigroup printr-un raport recent spun că cel mai mare ratat din ruperea acordului ar fi Egiptul. Speranțele egiptene pe o piață reînnoită și o mână superioară în salvarea livrărilor suplimentare în interiorul frontierelor sale rămâne doar atât pentru cacum: speranțe.
New York, 10 mai 2012
Acest lucru ne aduce la situația Turcia-Cipru-Grecia-Israel, care ridică noi amenințări asupra mărilor. Într-adevăr, noile resurse uriașe găsite în Marea Mediterană pot aduce o mulțime de bucurii beneficiarilor și redirecționa o mulțime de interese în regiune din Golful Persic. Dar această mină de aur nu pare să vină fără probleme. După cum Prof. Daniel Pipes  de la Forumul Orientul Mijlociu subliniază într-una din ultimele sale articole câteva țări se pot afla într-un conflict de nou-nouţ și în timp ce norii peste Golful Persic se poate să nu se risipească niciodată în întregime, o nouă porțiune din cer se poate întuneca.