Conf. univ. dr. Silviu NATE
Directorul Centrului de Studii Globale
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
Excelenţa a două decade în cercetarea relaţiilor regionale şi internaţionale marchează momente speciale pentru Revista GeoPolitica, un sentiment întregit de suflul remarcabil al fondatorului şi editorului prestigioasei publicaţii, domnul Vasile Simileanu. Efortul dânsului a creat un spaţiu valoros pentru producţia analizelor geopolitice şi geostrategice, Revista GeoPolitica de-venind un reper naţional şi o lentilă strategică indispensabilă pentru descifrarea complexităţii globale, integrând totodată viziuni şi perspective profunde asupra evenimentelor şi tendinţelor contemporane.
Domnul Simileanu, prin proiectul intitulat Revista Geo-Politica, a conectat cititorii cu vocile influente din lumea diplo-maţiei, guvernării şi cercetării academice aducând în lumină dezbateri cheie despre contracţii şi provocări globale, oferind publicului larg şi deci-denţilor un areal al perspectivelor analitice de profunzime.
La împlinirea celor douăzeci de ani de existenţă, se cuvine să celebrăm cu re-cunoştinţă şi bucurie roadele unei produs asumat cu onoare şi responsabilitate pentru misiunea nobilă de a aduce în prim-planul dezbaterilor naţionale şi internaţionale importanţa perspectivelor româneşti asupra geopoliticii. Putem afirma cu încredere că revista a contribuit nu doar la dezvoltarea cunoaşterii şi înţelegerii publice, dar şi la consolidarea poziţiei României ca actor important pe arena globală.
La mulţi ani frumoşi şi sănătoşi Revistei GeoPolitica, domnului Vasile Simileanu şi tuturor celor care au avut privilegiul de a contribui la acest demers analitic!