Riscul de apariție a proliferării terorismului în regiunea Mării Negre
Întrucât Marea Neagră marchează frontiera Europei, securitatea acestui continent nu poate fi realizată atât timp cât regiunea Mării Negre rămâne instabilă. Provocările la adresa securităţii acestei regiuni, la adresa securităţii Uniunii Europene sunt generate de reconstrucţia democratică a statelor riverane (în urma destrămării URSS), soluţionarea „conflictelor îngheţate”, menţinerea păcii, delimitările şi securizarea frontierelor, asigurarea securităţii resurselor energetice, combaterea traficului de fiinţe umane, de arme şi de droguri, precum şi potenţialul ridicat de proliferare a armelor de distrugere în masă.
Gestionarea acestor ameninţări depăşeşte, de departe, resursele oricărui guvern sau organizaţii din statele regiunii extinse a Mării Negre, de unde nevoia de acţiune concertată, la scară largă prin operaţionalizarea unor parteneriate internaţionale şi regionale.
Includerea regiunii extinse a Mării Negre în strategiile de securitate euro-atlantică va conduce la diminuarea ameninţărilor care ar putea proveni din zona Orientului Mijlociu şi a Asiei Centrale, această regiune urmând să funcţioneze ca un „cordon sanitar” care să stopeze ameninţările provenite din zona Orientului Mijlociu şi Asiei Centrale, cu care se confruntă civilizaţia occidentală (migraţia ilegală, traficul de droguri, traficul de fiinţe umane, contrabanda cu arme şi, nu în ultimul rând, ameninţarea terorismului de sorginte fundamentalist islamică sau etnic separatistă).
Coments