Vasile SIMILEANU

Golful Persic (arabă: الخليج الفارسي, al-khalīj al-farsi, persană: خليج فارس, khalīj-e-fārs) cu o suprafaţă de 233,000 km² (aproximativ egală cu suprafața României) a reprezentat confluenţa unor culturi şi civilizaţii de importanţă deosebită.
Tendinţele hegemonice ale unor state antice, cum au fost:
– Mesopotamia – caracterizată de bogăţia de neegalat, dominaţia culturală şi militară a Asiei şi regiunilor din vecinătate;
– Imperiul Roman – caracterizat de dominaţia teritorială a Europei, Africii de Nord şi Asiei Mici, prin impunerea puterii militare şi civilizaţiei romane;
– Imperiul Chinez caracterizat de impunerea ca putere maritimă – prin puternica flotă din lume, organizare militară, impact cultural şi tehnologic nedepăşite de alte state decât în secolul al XIX-lea -, dar şi pentru realizarea şi menţinerea rutei comerciale a „Drumului Mătăsii”;
– Imperiul Mongol – cunoscut prin expansiunea teritorială cu ajutorul puterii militare în Asia de Sud-est până în Europa Răsăriteană;
– Imperiul Otoman – este caracterizat de expansiunea teritorială de la Strâmtoarea Gibraltar până la Golful Persic, susţinută de puterea militară şi implementarea Islamului în teritoriile cucerite;
Arheologul Jeffrey Rose susţine că regiunea Golfului a reprezentat spaţiul geografic ideal pentru dezvoltarea unor civilizaţii antice, cu o istorie de pana la 100.000 de ani, afirmând că: “Dacă înainte aveam cunoştinţă doar de câteva tabere de vânătoare răzleţe, brusc am descoperit peste 60 situri. Noile aşezări indică comunităţi sedentare, foarte dezvoltate, care îşi construiau case solide de piatră, dispuneau de drumuri elaborate, de ceramică decorată cu diferite motive, de animale domestice şi chiar de cele mai vechi ambarcaţiuni cunoscute de istorici” ¹.

Statele islamice riverane acestui spaţiu geografic, cum sunt: Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Qatar, Bahrain Kuwait, Irak, şi Iran formează un arabesc istorico-cultural, cu o importanţă deosebită reprezentată de aria distinctă a depozitelor de petrol. Această resursă energetică a făcut ca în secolul XX să crească rolul actorilor statali regionali, sporind interesul marilor puteri. În acelaşi timp, rolul geopolitic al acestor state a crescut permanent, regiunea Golfului fiind una de interes strategic pentru actorii statali regionali şi globali.
Elementele geopolitice definitorii ale acestei regiuni, conform teoriei lui Cohen sunt:
– spaţiul arab – subordonat spaţiului islamic, este de tip global (realms)
– regiunile geopolitice cu impact geopolitic unitar, dar subordonate spaţiului islamic, sunt: Africa de Nord cu Maghrebul şi Machrekul, Orientul Apropiat şi Mijlociu, Asia Centrală (areale cu resurse energetice importante, dar şi cu mare impact în comerţul euroasiatic, încă din antichitate)
– naţiunile-state sunt elemente constitutive spaţiului islamic: naţiunea arabă, naţiunea islamică, naţiunile din statele situate în zona periferică, naţiunile statelor islamice situate în arealele geografice determinate de graniţele naţionale
– unităţile subnaţionale ale spaţiului islamic sunt constituite de zone, în special etnice şi religioase, din interiorul spaţiului general: spaţiul islamic; spaţiului particular: spaţiul arab, spaţiul turcofon, spaţiul şiit, spaţiul sunnit.

În cadrul acestor „sisteme” regionale asistăm la presiuni geopolitice interne şi externe. Cele interne sunt date de conflictele etnico-religioase sau teritoriale specifice amalgamului minoritar sau a contradicţiilor religioase din interiorul Islamului – tendinţele wahhabbite, şiite, mahomedane, sunite. Presiunile externe spaţiului islamic sunt determinate în special de ofensiva occidentală pentru implementarea mecanismelor unei politici globale. La acestea se adaugă contradicţiile culturale şi religioase, neacceptarea libertăţilor şi democraţiei de tip occidental. La rândul său Islamul supune la presiune celelalte sisteme geopolitice prin acţiunile şi jocurile geopolitice privind resursele energetice.
Cu toate acestea Islamul nu interzice dezvoltarea gateway în Orientul Mijlociu. Din punct de vedere geografic, multe state islamice sunt parte componentă a căilor comerciale importante (Drumul Mătăsii, drumul caravanelor, rute maritime importante), dar nu întotdeauna beneficiază de statutul impus de aceste „porţi”. Aceste porţi – cum sunt cele din spaţiul afro-asiatic controlată de Egipt, din spaţiul Asiei Centrale controlată de Federaţia Rusă, din Orientul Mijlociu controlată de Arabia Saudită, din zona Golfului Persic controlată de Iran şi cea extrem-orientală controlată de China – sunt benefice dezvoltării comerţului mondial, numai că se impune găsirea canalului de comunicare acceptat universal de civilizaţiile implicate în procesul de modelare a mecanismelor economice globale ².

În strategiile occidentale se consideră că, din punct de vedere strategic, este de mare importanţă dominaţia resurselor energetice. Concepţia euro-atlantică clasifică actorii geopolitici în:
– state producătoare şi exportatoare de petrol – practic toate statele lumii care deţin hidrocarburi
– state prelucrătoare de petrol:
 Venezuela,
 Arabia Saudită,
 Mexic,
 Nigeria
 Canada
– zone cu rezerve strategice:
 statele nordice
 Europa continentală
 regiunea Mării Caspice
 statele arabe din zona Golfului Persic
 statele arabe din Nordul Africii
 zona Golfului Guineei (Nigeria şi Cameroon)
 regiunea nord-vestică a Americii de Sud
 Asia de Sud-Est
Strategiile geopolitice a unor actori regionali au un impact puternic asupra statelor din regiunea Golfului, astfel:
– India a dezvoltat un parteneriat economic în zona costieră a Oceanului Indian, în care doreşte să atragă şi statele islamice, în scopul consolidării ca putere regională asitico-africană în bazinul acestui ocean;
– Brazilia reprezintă principalul actor regional din America de Sud care nu exclude interese strategice în Africa şi Europa;
– Arabia Saudită a pus bazele pieţei comune a statelor Golfului Persic şi se erijează ca lider strategic regional în zona Orientului Mijlociu;
– La popul opus, Iranul are tendinţe de a se impune ca lider regional şi putere nucleară în zona Asiei Centrale şi a Orientului Mijlociu, în scopul contracarării ponderii americane în aceste zone, fiind considerat o putere economico-militară în expansiune în zona golfului Persic.
Sistemul geopolitic al statelor din regiunea Golfului se va impune pe următoarele fronturi: asigurarea securităţii statelor şi emiratelor din Golful Persic, crearea unei pieţe unice pentru imensul capital din această regiune, stoparea ascensiunii euro-atlantice în regiune.
Pentru Uniunea Europeană Zona Golfului este de interes strategic vital, prin resursele de hidrocarburi absolut esenţiale funcţionării economiei sale, datorită configuraţiei geopolitice particulare, ca regiune estică a Orientului Mijlociu Extins. Insecuritatea provocată de dezechilibrul şi crizele cu impact internaţional, mozaicul etnic şi confesional (chiar dacă în aparenţă Umma Islamyia reprezintă un tot unitar), cultural, politic, cât şi o tot mai mare rezistenţă din partea fondului autohton, care se reîntoarce spre tradiţia islamică în căutarea unei identităţi specifice, văzută ca un remediu la ceea ce se consideră a fi o invazie occidentală globală, au impact negativ asupra implementării strategiilor unor actori regionali cum sunt Uniunea Europeană, SUA, China, India sau Rusia.

Sistemul geopolitic al Golfului Persic

Sursa: Vasile Simileanu, Geopolitica spațiului islamic. Spațiul islamic – geopolitică aplicată, ed. Top Form, București 2009

Politica de dual containment a administraţiei Clinton împotriva Irakului şi Iranului este resimţită de tot mai multe state din regiunea Golfului Arabo-Persic, ca excesiv de severă şi fără să ţină seama de realitatea prezentă în cele două state, şi împiedicând o integrare controlată a acestora în regiune.
George Bush a propus o strategie de remodelare a Orientului Mijlociu – cu impact asupra statelor riverane Golfului – în conformitate cu viziunile grupului neo-conservator, care viza reformarea politică, economică şi securitară a regiunii atacând rădăcina cauzelor sărăciei şi terorismului. Al doilea obiectiv al strategiei Bush viza promovarea „cunoaşterii”, adică o reformă educaţională care nu doar să limiteze analfabetismul, dar care să şi adapteze sistemul de învăţământ la normele şi valorile de tip modern-occidental. În sfârşit, la nivel economic, se urmărea sporirea potenţialului sectorului privat prin microfinanţări. A fost propusă crearea unei Bănci de Dezvoltare pentru „Orientul Mijlociu Extins” şi crearea de „zone de liber schimb” – după modelul propus de Cohen. Această iniţiativă a fost realizată în parte prin înfiinţarea „zonei comune a statelor Golfului” de către Arabia Saudită. Acest proiect este însă privit cu reticenţă de UE şi este foarte apreciat de statele arabo-islamice. UE a marcat la rândul său prin poziţia comună franco-germană în elaborarea „Parteneriatului Strategic pentru un viitor comun cu Orientul Mijlociu” ³.

În studiul Iran and its Strategic Role in the Persian Gulf elaborat de James Baker III – Institute for Public Policy – se arată că priorităţile politicii externe şi de securitate a Iranului constau în:
– Iranul, ca putere regională, va continua să lucreze la extinderea influenţei sale în Golful Persic şi în împrejurimi şi să caute o egalitate în înţelegerile internaţionale; interesele sale resping orice prezenţă militară străină în regiune;
– Iranul va rămâne cu tărie conştient de influenţa sa asupra strâmtorii Urmuz;
– Iranul, ca şi naţiune islamică, va căuta să păstreze moştenirea sa unică şi va încerca să revitalizeze într-o măsură şi mai mare sentimentul naţionalist[…] Scopurile militare strategice ale Teheranului vor fi definite de capacităţile statelor regionale precum India, Pakistan, Irak şi Israel;
– ca putere regională, Iranul va căuta să dezvolte arme de distrugere în masă ⁴.

Ameliorarea relaţiilor dintre Iran şi unele state arabe au reaşezat geopolitic Iranul în zona Golfului, unde deţine o poziţie geostrategică fundamentală dată de controlul accesului statelor arabe, din Golf către Oceanul Indian, prin strâmtoarea Urmuz ⁵.

Sistemul geopolitic pan-islamic

Sursa: Vasile Simileanu, Geopolitica spațiului islamic. Spațiul islamic – geopolitică aplicată, ed. Top Form, București 2009

Realizările diplomaţiei statelor din zona Golfului au determinat păstrarea unei distanţe prudente şi menţinerea securităţii americane, acceptând jocul contracarării ascensiunii imprevizibile a ponderii Iranului în regiune ⁶, pe frontul militar, politic şi religios. În prezent, statele Golfului sunt prudente deoarece au de contracarat tendinţele hegemonice ale Arabiei Saudite şi ale Iranului. Din punct de vedere economic au de contracarat interesele Chinei în zona Golfului, ale Indiei în bazinul Oceanului Indian şi ale Federaţiei Ruse pe axa nord-sud central-asiatică.