Marinică-Grando FILIP^

Abstract. The characteristics of a new type of war, made possible by technological advances, began to be captured in specialized literature. The present paper reviews the analysis and studies on two components of this type of conflict, for which the name “hybrid” war was found: informational war and cyber war. The conflicts analyzed took place starting in 2006 and concerned the Russian-Ukrainian conflict, Israel’s conflict with Hezbollah and those generated by the Islamic State in the Middle East.

Keywords: hybrid war, informational war, cyber war

Războiul hibrid este conceptualizat ca un stil distinct de război, diferit din punct de vedere strategic de războiul militar tradiţional. Războiul hibrid extinde sfera conflictului prin utilizarea diferitelor domenii şi dimensiuni, operând în zone ambigue pe diferite interfeţe. Combină creativ forţa militară cu o gamă largă de instrumente şi surse de putere non-militare. Având în vedere aceste caracteristici cheie, războiul hibrid poate fi definit după cum urmează: implică integrarea strategică a diverselor elemente militare şi non-militare în multiple domenii de conflict, care operează în zone ambigue, care estompează distincţiile dintre război şi pace, prieten şi inamic, şi securitate internă şi externă. Obiectivul său principal este de a obţine un rezultat favorabil în confruntare prin ţintirea centrelor de greutate non-militare, evitând în acelaşi timp înfrângerea militară sau constrângerea de către adversar (Schmid, 2021).

De la invazia Crimeei de către Federaţia Rusă în martie 2014, a existat o creştere semnificativă a analizelor şi a discuţiilor despre conceptul de război hibrid. O căutare rapidă pe internet generează sute de intrări, care discută despre acest fenomen. Războiul hibrid a apărut ca termenul predominant pentru a descrie complexităţile războiului modern în secolul XXI, caracterizat printr-o multitudine de actori şi o estompare a graniţelor tradiţionale dintre diferitele forme de conflict, inclusiv distincţia dintre război şi pace. Şi-a depăşit originile ca subiect discutat în primul rând de strategii militari şi a intrat acum în discursul public mai larg, devenind o preocupare semnificativă de securitate pentru guvernele occidentale. Atât NATO, cât şi Uniunea Europeană (UE) dezvoltă în mod activ strategii pentru a consolida capacităţile defensive şi pentru a preveni atacurile hibride (Wither, 2016).

Înainte de 2014, conflictul dintre Israel şi Hezbollah din 2006 a fost un prim exemplu de război, care s-a aliniat cu definiţiile contemporane ale războiului hibrid. Antrenat şi echipat de Iran, Hezbollahul a surprins Israelul cu amestecul său sofisticat de tactici militare convenţionale şi de gherilă, utilizând arme şi sisteme de comunicaţii asociate în mod obişnuit cu armatele de stat avansate. La nivel strategic, Hezbollahul a folosit în mod eficient internetul şi alte canale media pentru diseminarea informaţiilor şi propagandă, obţinând un succes mai mare în formarea opiniei globale în comparaţie cu Israelul. După cum au demonstrat Hezbollahul şi alte exemple precum luptătorii de gherilă din Cecenia şi, mai recent, Statul Islamic, o combinaţie hibridă de metode de război convenţionale şi neregulate a fost evidentă de-a lungul istoriei. Cu toate acestea, ceea ce iese în evidenţă din exemplul Hezbollahului este letalitatea crescută a actorilor nestatali datorită sistemelor moderne de arme. Mai mult, progresele în tehnologia informaţiei le-au împuternicit acestor grupuri capacităţi fără precedent în războiul informaţional, permiţându-le să concureze efectiv cu statele în formarea opiniei publice (Wither, 2016).

Ediţia din 2015 a Military Balance prezintă o definiţie detaliată a celei mai recente forme de război hibrid, concentrându-se pe metodele utilizate. Acesta descrie războiul hibrid ca fiind „utilizarea instrumentelor militare şi non-militare într-o campanie integrată, concepută pentru a obţine surpriză, a prelua iniţiativa şi a obţine avantaje psihologice, precum şi fizice, utilizând mijloace diplomatice, informaţii sofisticate şi rapide, electronice şi cibernetice. operaţiuni secrete şi, ocazional, acţiuni militare şi de informaţii şi presiune economică”. (Wither, 2016)

Ceea ce diferenţiază această definiţie a războiului hibrid de cele anterioare este accentul pus pe abordările non-militare ale conflictului, în special pe războiul informaţional. Încorporarea operaţiunilor informaţionale coercitive este o caracteristică cheie, care distinge descrierile recente ale războiului hibrid. Se poate face o comparaţie între campaniile Statului Islamic din Orientul Mijlociu şi diferitele dinamici de război din Ucraina. Statul Islamic a îmbinat efectiv tacticile convenţionale şi de gherilă cu terorismul, valorificând în acelaşi timp propaganda şi războiul informaţional într-un grad fără precedent pentru un actor non-statal. Campaniile lor sofisticate pe reţelele sociale şi propaganda vizuală de înaltă calitate au jucat un rol important în glorificarea cauzei lor (Wither, 2016).

Capacitatea grupului de a atrage mii de luptători străini în rândurile sale a fost mult facilitată de războiul informaţional. În mod similar, campania de succes a Rusiei în Crimeea din 2014 s-a bazat în mare măsură pe tactici de război informaţional. La nivel tactic, războiul electronic şi atacurile cibernetice au fost folosite pentru a submina capacităţile de răspuns ale autorităţilor ucrainene. În plus, tehnicile mai largi de manipulare a mass-media au estompat liniile dintre adevăr şi minciună, construind o realitate alternativă pentru observatorii care au subscris la naraţiunea mass-mediei ruse. Campania de informare strategică a Rusiei în Ucraina a urmărit să exploateze vulnerabilităţile societăţii, să slăbească instituţiile guvernamentale şi să submineze legitimitatea percepută a statului ucrainean. La fel ca Statul Islamic, Rusia a folosit operaţiunile informaţionale pentru a modela percepţia publicului, recunoscând că a devenit punctul focal strategic în conflictele armate contemporane (Wither, 2016).

Analiştii ruşi au susţinut că informaţia şi războiul psihologic formează piatra de temelie a victoriei în ceea ce ei numesc războiul de nouă generaţie. Rapoartele recente ale Centrului de Excelenţă pentru Comunicaţii Strategice NATO privind războiul informaţional rusesc în Ucraina au subliniat importanţa superiorităţii informaţionale pentru succesul Rusiei. Fostul şef al comandamentului suprem aliat al NATO în Europa, generalul Philip Breedlove, şi-a exprimat uimirea faţă de campania rusă, descriind-o drept „cel mai remarcabil blitzkrieg de război informaţional pe care l-am văzut vreodată în istoria războiului informaţional”. Potrivit fostului producător de televiziune rus Peter Pomerantsev, aceast „Blitzkrieg” transcende operaţiunile tradiţionale de război informaţional, deoarece noua Rusie redefineşte realitatea printr-o combinaţie de dezinformare, falsuri, minciuni, scurgeri de informaţii şi sabotaj cibernetic (Wither, 2016).

Războiul cibernetic presupune folosirea tehnologiei informatice pentru a perturba sau demonta sistemele şi reţelele unui adversar. Aceasta include activităţi precum furtul de date confidenţiale, perturbarea infrastructurii critice sau provocarea de daune fizice. Ramificaţiile pentru securitatea naţională sunt semnificative, deoarece atacurile cibernetice pot împiedica grav capacităţile de apărare ale unei naţiuni sau pot împiedica operaţiunile esenţiale. În consecinţă, guvernele şi entităţile militare din întreaga lume sunt din ce în ce mai îngrijorate de potenţialele repercusiuni ale ameninţărilor cibernetice asupra securităţii lor naţionale (Digmelashvili, 2023).

Creşterea frecvenţei şi complexităţii atacurilor cibernetice subliniază nevoia urgentă de strategii eficiente pentru a atenua această ameninţare. Atacurile cibernetice de succes au potenţialul de a perturba servicii vitale, de a paraliza economiile şi de a păta imaginea unei naţiuni. Căderile în reţelele militare compromit sistemele de informaţii şi comunicaţii clasificate, punând în pericol operaţiunile militare. În plus, spionajul cibernetic subminează securitatea naţională prin facilitarea furtului de date sensibile. În plus, războiul cibernetic poate manipula procesele democratice, subminând încrederea publicului. Pentru a contracara aceste ameninţări, sunt imperative strategii robuste de securitate cibernetică, care încorporează atât măsuri defensive, cât şi ofensive pentru a atenua riscul războiului cibernetic. Colaborarea internaţională şi schimbul de informaţii sunt cruciale pentru combaterea războiului cibernetic şi pentru protejarea securităţii naţionale. Abordarea ramificaţiilor războiului cibernetic necesită o strategie cu mai multe faţete pentru a consolida infrastructura critică, a susţine apărarea militară şi a susţine integritatea sistemelor democratice. (Digmelashvili, 2023).

Războiul hibrid vizează adesea infrastructura digitală critică a unei naţiuni, inclusiv serviciile sale de sănătate. Cu potenţialul de instabilitate şi conflict crescut pe arena internaţională, este de aşteptat să crească războiul hibrid, care vizează serviciile naţionale de sănătate, în primul rând prin atacuri cibernetice. O problemă crucială evidenţiată în literatura de specialitate este că serviciile de sănătate constituie o componentă vitală a infrastructurii digitale critice a unei naţiuni, făcându-le astfel o ţintă principală în scenariile de război hibrid. Atacurile cibernetice, în special cele care exploatează vulnerabilităţile clinicienilor (medici, asistente), sunt identificate ca o cale principală de atac. Planificarea eficientă de către managerii asistenţei medicale necesită o înţelegere cuprinzătoare a factorilor contextuali şi a metodelor specifice folosite în atacurile cibernetice (Wells, 2022).

Războiul hibrid nu modifică fundamental esenţa conflictului. Violenţa rămâne esenţială pentru războiul hibrid, la fel ca în orice altă formă de război, având ca obiectiv utilizarea violenţei organizate pentru a obţine avantaje fizice sau psihologice faţă de un adversar. Cu toate acestea, multitudinea de termeni precum hibrid, asimetric, neconvenţional, neliniar, noua generaţie, a patra şi a cincea generaţie, războaie gri etc. evidenţiază lupta continuă între strategi şi savanţi de a clasifica conflictele armate complexe ale ultimilor 25 de ani. În timp ce „hibrid” este în prezent termenul cel mai răspândit, nu este singurul descriptor pentru aceste conflicte. Înceţoşarea liniilor dintre război şi pace în multe conflicte armate, împreună cu utilizarea instrumentelor, care nu sunt asociate în mod tradiţional cu războiul, complică şi mai mult problema (Wither, 2016).

Provocarea pentru instituţiile tradiţionale de securitate constă în abordarea spectrului larg de ameninţări identificate de analişti şi cercetători ai războiului hibrid. Dacă domeniul de aplicare a definiţiei este prea larg, termeni precum războiul hibrid devin prea incluzivi şi impracticabili pentru factorii de decizie. În schimb, definirea prea restrânsă a războiului poate determina factorii de decizie să treacă cu vederea semnificaţia tehnicilor de război netradiţionale folosite de adversari alături de sau în pregătirea pentru utilizarea forţei militare (Wither, 2016).

Indiferent de eticheta atribuită ameninţării, strategii trebuie să determine cele mai eficiente mijloace de a contracara metodele folosite de adversari, fie că sunt actori statali sau nestatali. Răspunsurile pot implica instrumente politice, informaţionale, economice, diplomatice sau militare, în funcţie de situaţie. Ameninţările complexe necesită adesea o abordare cuprinzătoare, care implică mai multe agenţii guvernamentale. Strategiile eficiente necesită de obicei coordonarea şi utilizarea tuturor instrumentelor disponibile ale puterii de stat, indiferent de modul în care este caracterizată ameninţarea. În timp ce NATO trebuie, fără îndoială, să-şi consolideze capacităţile de descurajare militară, descrierea rivalităţii cu Rusia lui Putin drept un război hibrid ar putea exacerba un mediu de securitate deja provocator. Această caracterizare poate distrage atenţia de la iniţiativele tradiţionale de politică diplomatică potenţial benefice (Wither, 2016).

Bibliografie

1. Schmid, J. (2021). Introduction to Hybrid Warfare – A Framework for comprehensive Analysis. Hybrid Warfare.
   https://doi.org/10.1007/978-3-658-35109-0_2

2. Wither, J.K. (2016). Making Sense of Hybrid Warfare. Connections, 15(2).
   https://www.jstor.org/stable/26326441

3. Wells, J.S.G. (2022). Preparing for hybrid warfare and cyber‐attacks on health services’ digital infrastructure: what nurse managers need to know. Journal of Nursing Management.
   https://doi.org/10.1111/jonm.13633

4. Digmelashvili, Temur. (2023). The Impact of Cyberwarfare on the National Security. Future Human Image, 19.
   https://doi.org/10.29202/fhi/19/2