David A. JONES

The future of “The New Middle East” has been projected by many including Richard N. Haass, president of the Council on Foreign Relations, writing in the Council’s own journal, Foreign Affairs, in 2006. According to Haass, “The age of US dominance in the Middle East has ended and a new era in the modern history of the region has begun” to be “shaped by new actors and new forces competing for influence,” thereby forcing America and its Allies “to rely more on diplomacy than on military might.” Haass is mostly wrong. A new era has begun, to be sure, but the significant actors and forces have changed very little, and not nearly enough to compel the United States or any other global power to subordinate military might to diplomacy. It is time for the other major powers to provide proportional assistance and guidance to the Middle East. Force must be subordinated to other factors such as trade, exchanges of citizenry, bilateral healthcare, lend/lease of infrastructure, and similar multi-polar endeavors that, when grouped together, one might term “nation building.” We have come to associate the concept of “nation building” as being necessary to be done within war zones such as Afghanistan and Iraq. It stands to reason that nation building has failed in those territories precisely because they are war zones. It seems time for the big powers to come together to try nation building outside of war zones, but possibly within territories that have been left devastated by earlier hostilities.
More importantly, relocation of many Palestinians to a new homeland will bring them the “peaceful, prosperous” lifestyle that Richard Haass and others fear the Middle East will always lack. In turn, this should abate the current excuse for terrorism. Hopefully, a new homeland can be realized soon before overcrowded refugee conditions for Palestinian diaspora destabilize Jordan, Lebanon, Saudi Arabia, Syria, the United Arab Emirates, and other Islamic countries that enjoy their own stability today.
The proposal advanced in this paper is very different from previous proposals, including particularly one to deport Palestinians to the Sudan. As the organization Refugees International pointed out in its opposition to that plan, the Sudan is ruled by a leader who stands accused of genocide and related atrocities by the International Criminal Court. What is proposed here is for those who volunteer to relocate to be rewarded with an opportunity for self-governance, peace and prosperity.
Whatever the choices may be that can be offered or accepted, one thing is clear: there can be no ending of an era in the Middle East without a new beginning. There is the need to end the “surge” in military operations, but this is unlikely to occur of its own accord, and even less likely not to reemerge without a new beginning. This new beginning needs to be in the form of nation building, not merely in the war torn areas, but in territories that are entirely new to intervention by the “Four Empires” that must work collaboratively. The United States has been going broke funding military operations that have gained it little to nothing at all, reminiscent of Vietnam. America, Europe, and Russia should consider walking hand in hand with China, competitively in the quest for resources and markets, but much more collaboratively in peacemaking and in peacekeeping. For this to happen at all, of course, the Russian Federation must be welcomed into the World Trade Organization, and the “Four Empires” should stop discriminating against the developing world and discontinue tariffs and non-tariff barriers to all global trade comprehensively.

Orientul Mijlociu Extins, o patrie palestiniană permanentă, concurența comercială multipolară: un început, nu un sfârşit al unei ere

Viitorul “Nou Orient Mijlociu”, a fost proiectat de mulți, inclusiv Richard N. Haass, președintele Consiliului pentru Relații Externe, care a scris în jurnalul propriu al Consiliului, Foreign Affairs, în 2006. Potrivit Haass, “Vârsta dominaţie SUA în Orientul Mijlociu s-a încheiat și o nouă eră în istoria modernă a regiunii a început” să fie “modelată de noi actori și forțe noi care concurează pentru influență “, astfel forțând America și aliații săi “să se bazeze mai mult pe diplomație decât pe puterea militară.” Haass greşeşte în cea mai mare parte. O nouă eră a început, pentru a fi sigur, dar actorii și forțele semnificative s-au schimbat foarte puțin, și nu suficient de aproape pentru a obliga Statele Unite sau orice altă putere mondială să subordoneze puterea militară a diplomației. Este timpul pentru celelalte puteri majore să ofere asistență și îndrumare proporțională în Orientul Mijlociu. Forța trebuie să fie subordonată altor factori, cum ar fi comerțul, schimburile de cetățeni, asistență medicală bilaterală, împrumutare / închiriere a infrastructurii, și  eforturi similare multipolare care, atunci când sunt grupate, s-ar putea numi “construire a națiunilor.” Am ajuns să asociem conceptul de “construirea națiunilor” ca fiind necesar să se facă în interiorul zonelor de război, cum ar fi Afganistan și Irak. Este de la sine înțeles că a eșuat în aceste teritorii construirea națiunii, tocmai pentru că sunt zone de război. Se pare că este timpul pentru marile puteri să vină pentru a încerca construirea națiunii în afara zonelor de război, dar, eventual, pe teritoriile care au fost lăsate devastate de ostilitățile anterioare.
Mai important, relocarea multor palestinieni la o nouă patrie le va aduce un “prosper pașnic” stil de viață, despre care Richard Haass și alții se tem că în Orientul Mijlociu va lipsi întotdeauna. La rândul său, acest lucru ar trebui să risipească scuza curentă pentru terorism. Să sperăm că o nouă patrie poate fi realizată în curând înainte ca,  condițiile refugiaților supraaglomeraţi pentru diaspora palestiniană să destabilizeze Iordania, Liban, Arabia Saudita, Siria, Emiratele Arabe Unite și alte țări islamice care se bucură de propria lor stabilitate astăzi.
Propunerea avansată în această lucrare este foarte diferită de propunerile anterioare, printre care mai ales una privind deportarea palestinienilor în Sudan. Pe când organizația Refugee Internationaş a subliniat opoziția sa față de acest plan, Sudanul este condus de un lider care este acuzat de genocid și de atrocitățile de Curtea Penală Internațională. Ceea ce se propune aici este pentru cei care voluntar se mută este de a fi recompensaţi cu o oportunitate de auto-guvernare, pace și prosperitate.
Oricare pot fi alegerile, care pot fi oferite sau acceptate, un lucru este clar: nu poate exista niciun sfârșit al unei ere în Orientul Mijlociu, fără un nou început. Există necesitatea de a pune capăt “valului” de operațiuni militare, dar acest lucru este puțin probabil să apară de la sine, și chiar mai puțin probabil să nu reapara fără un nou început. Acest nou început trebuie să fie sub formă de construire a națiunii, nu numai în zonele de război distruse, ci şi în teritoriile care sunt în întregime noi  pentru intervenția celor “patru imperii” care trebuie să lucreze în colaborare. Statele Unite ale Americii au fost falimentate de finanțarea operațiunilor militare care au câştigat mai nimic, amintind de Vietnam. America, Europa și Rusia ar trebui să ia în considerare să meargă mână în mână cu China, în mod competitiv în căutarea de resurse și piețe, dar mult mai colaborativ în restabilirea păcii și menținerea păcii. Pentru ca acest lucru să se întâmple la toate, desigur, Federația Rusă trebuie să fie bine primită în Organizația Mondială a Comerțului, și cele “Patru imperii” ar trebui să oprească discriminarea împotriva lumii în curs de dezvoltare și să întrerupă tarifele și barierele netarifare în calea comerțului global cuprinzător.