General locotenent (rtr.) Virgil BĂLĂCEANU*

Din păcate, în cazul României, comparativ cu alte state care în anii 2000 au renunţat la serviciul militar obligatoriu, adoptarea legii statutului rezervistului voluntar a cunoscut un proces de adoptare extrem de întârziat de zece ani de zile, din momentul suspendării serviciului militar obligatoriu în 2007 şi până în momentul intrării acesteia în aplicare în anul 2017.

Analiza cauzelor care au determinat o asemenea întârziere nepermisă şi cu consecinţe directe asupra nevoii de înlocuire a vechii rezerve realizată în perioada executării serviciului militar obligatoriu, nevoie dictată de îmbătrânirea acesteia şi lipsa unor activităţi de instruire la pace, evidenţiază nu numai lipsa voinţei politice privind adoptarea legii menţionate, dar şi preocuparea scăzută a decidenţilor politico-militari în ce priveşte rolul şi locul rezervei forţelor destinate apărării pe timpul stărilor excepţionale, starea de urgenţă, starea de asediu, starea de mobilizare şi starea de război.

În fapt, tipul misiunilor pentru care s-a pregătit şi le-a executat Armata României s-au înscris cu precădere în paradigma operaţiilor expediţionare, a cerinţelor şi spe-cificului misiunilor în Teatrele de Operaţii, pentru care nu era o nevoie stringentă de menţinere a unui nivel constant de pregătire şi de operativitate a rezervei de mobilizare.

Pe de altă parte, după 2007 şi până în 2015, când a fost semnat Acordul politic privind creşterea finanţării pentru Apărare, aproape o decadă, cheltuielile pentru apărare au fost cu totul insuficiente, putând vorbi de subfinanţarea apărării, ceea ce a făcut ca resursele financiare şi aşa nesatisfăcătoare să fie dirijate doar spre com-ponenta activă a forţelor de apărare, pentru asigurarea unui nivel minim de operati-vitate şi îndeplinirea misiunilor în Teatrele de Operaţii, ca prioritate maximalizată.

Trebuie arătat că, deşi ministerul apărării, ca iniţiator, a acţionat prin structurile de specialitate pentru promovarea în baza procedurilor de avizare, dezbatere şi adoptare a legii statutului rezervistului voluntar, imediat după suspendarea serviciului militar obligatoriu, la nivelul Parlamentului României legea a fost pur şi simplu abandonată, intrând pentru ani buni într-un con de umbră.

Mai mult decât atât, la reluarea procedurii de adoptare, prin decizie politică, prevederi care ţineau de motivarea cetăţenilor români, bărbaţi şi femei, pentru a opta pentru serviciul militar ca rezervist voluntar, au fost dramatic amendate în defavoarea creării condiţiilor optime procesului de recrutare şi selecţie a acestora.

Ulterior, prin amendarea legii au fost stabilite condiţii mult mai favorabile desfăşurării procesului de recrutare şi selecţie, crescând în ultimii doi gradul de interes privind serviciul militar în rezervă ca rezervist voluntar, dar realizarea cifrelor de plan privind recrutarea candidaţilor nu a însemnat automat şi selecţionarea acestora, o parte dintre candidaţi netrecând testele de evaluare şi examinarea medicală.

Este evident că pentru asigurarea unui nivel optim de recrutare şi implicit pentru creşterea numărului celor selecţionaţi este nevoie de o bună strategie de comunicare, plecând de la o realitate demonstrată în cei cinci ani de aplicare a legii statutului rezervistului voluntar, realitate ce poate fi direct corelată cu aspecte ce ţin de modul în care în societatea românească este perceput viitorul corp al rezerviştilor voluntar, ideea de rezervist fiind încă puternic corelată şi înţeleasă ca o responsabilitate şi o îndatorire constituţională legată de satisfacerea serviciului militar în termen, sau în termen redus.

Diferenţele sunt evidente, pentru că actuala şi viitoarea, mai ales, reconstrucţie a corpului rezerviştilor, în mod deosebit din rezerva operaţională, este bazată pe principiul voluntariatului şi nu al obligativităţii îndeplinirii serviciului militar ca rezervist.

Diferenţa specifică este dată nu numai de voluntariat, dar şi de faptul că pe timpului îndeplinirii serviciului militar ca rezervist voluntar acesta este remunerat, vorbind aici de o indemnizaţie lunară, pentru perioada cât nu participă la convocarea anuală de instrucţie, sau ca un militar activ, similar ca funcţie, pentru perioada celor 15 zile de instrucţie, la care se pot adăuga şi alte drepturi financiare, cum ar fi prima de instalare, la semnarea fiecărui contract cu o durată de trei ani de zile.

Iată deci că serviciul militar în rezervă ca rezervist voluntar are din punct de vedere social alte conotaţii comparativ cu serviciul militar în rezervă, dar nu numai, şi sistemul de pregătire este diferit, nu mai vorbim de stagiul militar ca militar în termen şi cu termen redus, şi de efectuarea convocărilor cu scoatere din producţie cu o anumită periodicitate, ci de pregătire militară iniţială după selecţionare, ce diferă de la categoria celor selecţionaţi cu stagiul militar satisfăcut, sau militari activi trecuţi în rezervă, la cei fără pregătire militară şi ulterior desfăşurarea unui program de instrucţie anual cu o durată de 15 zile.

Şi trebuie remarcat că selecţionarea pentru corpul cadrelor militare în rezervă este efectuată în mod exclusiv prin aplicarea legii statutului rezervistului voluntar, în schimb privind corpul soldaţilor şi gradaţilor rezervişti, în condiţiile în care legea privind pregătirea populaţiei pentru apărare va fi amendată, acesta va avea două surse, una prin rezerviştii voluntari, iar cealaltă prin introducerea serviciului voluntar militar în termen.

Rămânând singura modalitate de selecţionare, dar mai ales de pregătire şi de ridicare a nivelului competenţelor pe funcţie şi de lider militar, nediminuând cu nimic importanţa bazei corpului rezerviştilor prin rezerva voluntară, consider că este extrem de important ca în tot ce înseamnă recrutarea, selecţia, pregătirea continuă şi dezvoltarea personalităţii cadrelor rezervişti voluntari să se realizeze o implicare pentru sprijin necesar Statului Major al Apărării şi de către mediul universitar, media, asociaţiile rezerviştilor, organizaţiile non-profit din domeniul apărării şi se-curităţii, în baza unei strategii de comunicare elaborată de către Ministerul Apărării Naţionale.

Nu trebuie uitat că procesul de înlocuire a rezerviştilor cu stagiul militar satisfăcut, cu rezerviştii voluntari este un proces de durată, ca atare, dacă legea de pregătire a populaţiei va fi amendată şi vor fi reluate şi convocările de instrucţie cu rezerviştii din rezerva operaţională şi acestora trebuie să li se acorde atenţia nece-sară, în definitiv reprezentând, cel puţin pe termen mediu, dacă nu pe termen lung, baza tuturor categoriilor de rezervişti din planuri.

Modificările din prevederile stărilor excepţionale ce vizează rezerviştii sunt fără doar şi poate esenţiale în acest moment atât de complex şi de incert privind securitatea regională şi europeană, războiul din Ucraina fiind în plină desfăşurare, ori rezerviştii din rezerva operaţională pot fi chemaţi la unităţile aparţinătoare, începând cu starea de urgenţă, pentru instrucţie sau pentru îndeplinirea unor misiuni.

Şi, nu în ultimul rând, problematica şi provocările legate de corpul rezerviştilor sunt în legătură directă cu abordarea, în perspectivă, a conceptului Forţelor de Rezervă, dar şi a Forţelor Teritoriale, lecţiile învăţate din Ucraina obligând la reconsiderarea paradigmei descurajării şi a apărării, ce trebuie să fie întemeiată pe noi principii ale apărării teritoriale în contextul apărării colective.

* Preşedinte al Asociaţiei Ofiţerilor în Rezervă din România (AORR), membră a Confederaţiei Interaliate a Ofiţerilor în Rezervă (CIOR)