General maior (r.) Adriean PÂRLOG
Deşi pare nefiresc, democraţia este sub presiune în întreaga lume pe măsură ce mişcările populist-demagogice, autoritare, extremiste sau fasciste îşi menţin sau îşi extind puterea şi influenţa. Securitatea oricărui stat este inseparabilă de aceea a vecinilor săi şi, prin urmare, nicio ţară nu ar trebui să-şi sporească securitatea în detrimentul alteia. Acesta este argumentul lui Vladimir Putin pentru justificarea invaziei Ucrainei, din 24 februarie 2022, susţinând că NATO a încălcat repetitiv acest principiu. Practic, China şi Federaţia Rusă susţin ideea unei noi „iniţiative de securitate globală” pe fondul creşterii instabilităţii internaţionale tot mai evidente în ultimul deceniu.
Procesul de restructurare a ordinii globale a fost evidenţiat de toţi marii actori ai lumii contemporane, mai ales urmare a tranziţiilor rapide de la bipolarism la multipolarism, via monopolarism, proces început, practic, în 1990, când a fost înregistrat colapsul comunismului. După mai multe crize de securitate regională, crize economice generalizate şi creşterea frecvenţei de apariţie a crizelor generate de modificările climatice, lumea a cunoscut şi efectul distructiv al unei crize sanitare globale (generate de o pandemie) cu forme unice de manifestare, ce au conturat un proces de resetare structurală multidimensională a lumii. Astăzi, suntem în mijlocul unei tranziţii geo-politice şi geostrategice greu de imaginat că ar fi putut atinge multitudinea de forme de manifestare curentă. Statele care modelează astăzi ordinea globală sunt mai eterogene, cu mai puţine interese comune şi sunt mai diverse din punct de vedere al valorilor culturale, istorice şi normative. Rezultatul curent al acestor stări de fapt se conturează în cooperare şi colaborare – mai puţin şi mult mai mult în competiţie şi contestare multidirecţională. Aceste aspecte se înregistrează atât în instituţii inter-naţionale consacrate (ONU, G7, NATO, UE, OSCE etc.) în spaţii strategice eterogene, cum ar fi cel post sovietic, Arctic, Orientul Mijlociu, Africa sau zona Indo-Pacifică, cât şi în noi iniţiative regionale sau trans continentale cum ar fi BRICS, QUAD, Iniţiativa Belt and Road, culoare sau lanţurile logistice, competiţia tehnologică în spaţiile terestru, marin, aerian, electromagnetic, cibernetic sau cosmic.
Henry Kissinger înţelege ordinea mondială (globală), ca pe un set de aranja-mente corecte care focusează distribuţia puterii în lume. În accepţiunea lui John
Mearsheimer, ordinea globală este dată de un grup de instituţii internaţionale care generează reguli în legătură cu care marile puteri cad de acord să le respecte, pentru că acestea sunt în interesul lor.