dr. Dumitru CODIŢĂ
Angajamentul comunităţii internaţionale potrivit căruia: „Noi, popoarele Naţiu-nilor Unite, HOTĂRÂTE să izbăvim generaţiile viitoare de flagelul războiului, care, în cursul unei vieţi de om, a provocat de două ori omenirii suferinţe nespuse, … , vom practica toleranţa şi să trăim în pace unul cu celălalt ca buni vecini, ne vom uni forţele pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, vom accepta principii şi vom institui metode care să garanteze că forţa armată nu va fi folosită decât în interesul comun şi vom folosi instituţiile internaţionale pentru favorizarea progresului economic şi social al tuturor popoarelor” a fost încălcat flagrant chiar de unul dintre statele fondatoare ale organizaţiei, care deţine o poziţie privilegiată, fiind membru permanent, cu drept de veto, în Consiliul de Securitate (Preambul Carta ONU, semnată la San Francisco la 26 iunie 1945). În acest context, ne punem întrebarea: Ce valoare mai are Carta ONU? În dreptul internaţional mai sunt mecanisme eficiente care să oprească războaiele? Prevederile dreptului internaţional umanitar sau dreptul conflictelor armate mai pot reprezenta un reper în cadrul comunităţii internaţionale?
Ne aflăm în situaţia dramatică, în care „armăsarii războiului” – cum spunea unul dintre membrii fondatori ai Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, încep să alerge liberi prin lume. Şi paradoxul este acela că interesele economico-financiare primează în raport cu principiile şi valorile umanitarismului. Marile puteri sprijină în diferite forme întreţinerea focului războiului. Zeul Marte este cel care a preluat frâiele evenimentelor!