Ihor Nedokus
doctor, conferențiar univeritar
Universitatea ”Iurii Fedkovici” din Cernăuți (Ucraina)

Autoproclamatul președinte al Belarusului, Alexander Lukașenko, declară că armata belarusă nu participă la războiul rusesc din Ucraina și nu are de gând să o facă, pentru că dacă Belarus s-ar implica, acest fapt ar fi un cadou pentru Occident. Potrivit acestuia, Belarus acoperă în mod autonom granița de stat de la Brest până la Mazyr.

Este important să înțelegem că declarațiile și deciziile dictatorului belarus se datorează pierderii complete a independenței politice a lui Lukașenko, supunerii absolute față de voința lui Putin. Lukașenko este un instrument în mâinile lui Putin. Acesta este un om care și-a pierdut complet subiectualitatea, având calitatea de șef de stat care execută voința Kremlinului. A mers sistematic spre acest statut, înțelegând – în ceea ce privește aprecierile și opoziția față de comunitatea mondială – toate riscurile pe care i le oferă astfel de acțiuni. În același timp, el însuși s-a îndreptat către o conjunctură în care este forțat să îndeplinească voința Kremlinului. Și este absolut imposibil se iasă din această situație. În plus, este posibilă o variantă a eliminării fizice a lui Alexandru Lukașenko de către serviciile speciale ruse.

De asemenea, este necesar să nu uităm de mentalitatea acestei persoane din era sovietică trecută. O persoană care s-a maturizat ca politician datorită înțelegerii că numai puterea strictă, dictatura și decizia individuală pot fi eficiente în guvernarea statului. În opinia lui, doar sprijinul Kremlinului îi poate salva posibilitatea de a gestiona funcțional Belarus.

Cea mai actuală întrebare astăzi este dacă Belarus va lua partea Rusiei în războiul împotriva Ucrainei. Dacă vorbim despre potențialul forțelor armate din Belarus, atunci în prezent ele numără 600 de mii de oameni, dintre care aproximativ 40 de mii sunt unități reale. Dintre acestea, cele mai capabile sunt forțele pentru operațiuni speciale, care numără 6.000 de soldați. Patru unități ale forțelor pentru operațiuni speciale sunt în prezent desfășurate de-a lungul graniței dintre Belarus și Ucraina. În cazul unei posibile invazii a forțelor armate ale Belarusului pe teritoriul Ucrainei, trupele interne ale Ministerului Afacerilor Interne din Belarus vor fi folosite ca al doilea eșalon.

Dar armata belarusă nu are practic nicio experiență de luptă, ceea ce afectează moralul unităților. Militarii armatei belaruse au început să refuze în mod masiv să lupte împotriva forțelor armate ucrainene care se opun ocupanților ruși. Este vorba nu numai depre soldați obișnuiți, ci și despre ofițeri cu experiență. Majoritatea unităților armatei din Belarus, care se pregătesc să fie trimise în Ucraina și să ajute trupele ruse, sunt predispuse să se opună ostilităților armate. Există, de asemenea, probabilitatea ca, chiar dacă trec granița cu Ucraina, armata belarusă să se predea în masă. În plus, bărbații belaruși încep să plece în masă în străinătate pentru a nu fi trimiși la luptă în Ucraina. Prin urmare, nu este surprinzător că șeful Statului Major al Belarusului, Viktor Gulevich, a demisionat din cauza imposibilității îndeplinirii sarcinii de conducere în formarea grupurilor de luptă.

Evaluând posibilitatea participării trupelor belaruse de partea Rusiei, este, de asemenea, necesar să se țină seama de faptul că nivelul de stimulente materiale pentru militarii din Belarus nu este foarte ridicat din cauza situației economice destul de dificile din țară și a incapacității economiei belaruse de a oferi un nivel corespunzător al salariilor personalului militar.

Situația este dificilă și în rândul reprezentanților corpului diplomatic din Belarus. Diplomații belaruși, din cauza opiniilor lor cu privire la evenimentele din Ucraina, au început să demisioneze din proprie voință. Astfel, consulul Consulatului General al Republicii Belarus la München, Natalya Khvostova, a decis să demisioneze în semn de protest față de agresiunea rusă din Ucraina, comisă cu ajutorul lui Lukașenko.

Sprijinul și participarea la invazia Ucrainei de către Rusia a dus la izolarea internațională a Belarusului, imediat după Rusia, ceea ce înseamnă stagnarea completă a dependenței sale de piețele economice străine și amenințarea unui default rapid. De exemplu, cardurile bancare rusești și serviciile rusești de plată electronică nu mai operează pe teritoriul Belarusului. Casele de schimb valutar din Minsk nu acceptă ruble rusești și nici bancomatele nu le emit. Experții nu exclud ca autoritățile din Belarus să limiteze în mod deliberat utilizarea monedei ruse. Se presupune că, dacă se impun sancțiuni similare cu cele rusești împotriva Belarusului, aceasta îi va distruge în cele din urmă economia. Afacerile occidentale încearcă să retragă ultimele rezerve din țară. Economia belarusă este strâns legată de cea rusă, dar slăbește asimetric, astfel că efectul sancțiunilor va fi dezastruos. Dacă acum se impun sancțiuni împotriva Belarusului, similare celor impuse Rusiei, economia belarusă va cădea mult mai repede decât cea rusă.

Astfel, după ce și-a pierdut complet libertatea politică, Lukashenko a ruinat în mod deliberat viabilitatea Belarusului ca țară suverană. Chiar și în cazul unei reglementări a crizei, economia belarusă va depinde mulți ani de transfuzii financiare care să mențină funcționarea acesteia. Dar Kremlinul nu va putea oferi Minskului un astfel de „umăr” din cauza scăderii galopante a principalilor indicatori economici din Rusia însăși. Aceasta înseamnă că prăbușirea Belarusului este o chestiune de timp și asta nu face decât să întărească legătura dictatorului Lukașenko cu Putin, care este deja un fapt real.