Petrut G. Niculescu, MPM^*

Abstract. Winner by opponent’s implosion – the former bloc of Warsaw Pact – the North Atlantic Treaty Organization (NATO/OTAN) was called upon to face alone (without having a “sparring partner”) the accelerated changes in the global world, after the Cold War. Acting both within and outside NATO, the United States of America made their mark on the development of the organization, from its strategic definition, to strategies for post-conflict reconstruction (PCR) in insecure environments where they have been applied. Experiences of the missions in Iraq and Afghanistan have shown that, in addition to the quantitative development of the Alliance through the joining of new members, a qualitative development was needed as well, that would make NATO a political-military organization, modern and flexible, able to take the lead in post conflict reconstruction and assume a global factor position to generate security and stability.

Key words: NATO, Iraq, Afghanistan, security, stability, asymmetric and hybrid threats, strategic concept (SC), historical and geopolitical context, the Cold War, the Antiterrorist Global War, strategic partnerships, hard-soft power, smart defense, Russia, Heider’s theory, post-conflict reconstruction strategies (PCR), SWOT analysis, financing, energetic security, terrorism, Taliban, ISIS / ISIL, project management.

1.EVOLUȚIA NATO ÎN CONTEXT ISTORIC ȘI GEOPOLITIC SPRE ORGANIZAȚIA GLOBALĂ POLITICO-MILITARĂ A MILENIULUI AL III-LEA

1.1.Factori de limitare a analizei

Analiza evoluției Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (OTAN/NATO) și a acțiunilor sale strategice post conflict, a implicat luarea în considerare a unor factori de limitare, care-i conferă, însă, oportunitatea ameliorării viitoare, actualizării concluziilor și utilizării sale ca referință în cadrul altor demersuri de acest gen. Limitările se referă, în principal, la nivelul de abordare, la lipsa utilizării unor metode de cercetare directă “în teren”, la gradul natural de subiectivitate în cadrul tratării temei, la versatilitatea subiectului, datorată evenimentelor politico-militare care se desfășoară în timp real, atât la nivel regional, în spațiile geografice unde sunt implementate strategiile post conflict, cât și la nivel global, coroborate fiind cu amenințările la adresa securității din alte zone ale lumii. Peste toate acestea, subliniez și imposibilitatea unei abordări exhaustive a temei, strategiile NATO post conflict fiind un domeniu al evoluției organizației în continuă transformare și dezvoltare.

1.2.Argumente ale abordării sistemice a evoluției NATO

Plecând de la realitatea evoluției NATO, de la bloc militar regional spre organizație politico-militară globală modernă, și de la complexul de insecuritate și instabilitate care se multiplică pe plan mondial, am considerat că o abordare corectă a strategiilor post conflict aplicate de Alianța nord-atlantică trebuie s-o încadreze sistemic în categoria organismelor cu mecanisme de autoreglare a acțiunii funcție de fiecare situație concretă cu care se confruntă. În opinia mea, NATO trebuie să devină o organizație care să se reformeze și să se transforme continuu, dezvoltând strategii post conflict flexibile, care să acopere toate sectoarele vieții sociale din zonele de intervenție. În cadrul acestei abordări, am luat în considerare mai multe argumente care oferă baza de fundamentare pentru afirmația necesității încadrării sistemice a evoluției NATO și a strategiilor sale:

• schimbările fundamentale petrecute în pe plan mondial, urmare a încheierii Războiului Rece, imploziei blocului estic și Tratatului de la Varșovia, precum și aderării unor foste state comuniste la Alianța nord-atlantică, intensificării fenomenului de globalizare, trecerii de la epoca industrială la era informatică, etc;

• diversificarea formelor de manifestare ale conflictulității moderne prin adăugarea de noi tipologii ale războiului – informațional, cibernetic, bazat pe rețea, electronic, (para)psihologic, mediatic, etc¹;

• transformarea mediului de securitate sub influența amenințărilor asimetrice – operațiile de informații (OI), armele de distrugere în masă (ADM), operațiile netradiționale² și a formelor care le genereză³ (terorism, inclusiv în formă transnațională, tipuri particulare de terorism – narco-terorism, ciberterorism, nuclear, bioterorism – agresiunea statelor națiune, pandemii, războaie pentru resurse naturale, dezastre naturale globale, etc;

• tendința dominantă de transformare a amenințărilor globale în amenințări hibride, puse de adversari cu capacitate de a utiliza simultan mijloace convenționale și neconvenționale de o manieră adaptivă pentru a-și atinge obiectivele (“posed by adversaries, with the ability to simultaneously employ conventional and non-conventional means adaptively in pursuit of their objectives”)⁴;

• evoluția cumulativă a conceptului strategic al NATO, de la înființare, până în prezent;

• necesitatea adaptării politicilor și strategiilor NATO conceptului de “soft power & security”, promovării și implementării unor noi tipuri de misiuni, în concordanță cu situațiile concrete cu care se confruntă Alianța nord-atlantică – menținerea păcii, reconstrucția post conflict, intervenții umanitare, lupta anti-terorista, combaterea politicilor xenofobe, contracararea abuzurilor datorate fundamentalismului religios și etnic, a atentatelor la adresa drepturilor omului versus sprijinirea și impulsionarea dialogului inter-civilizații și a instituțiilor fundamentale care asigură securitatea, stabilitatea, libertatea și bunăstarea popoarelor, etc;

• acțiunea politico-militară a SUA în cadrul/în afara NATO, determinată de asumarea rolului său vremelnic de lider al lumii organizată unipolar, în perioada trecerii de la bipolaritate către ordinea globală multipolară;

1.3.Evoluția conceptului strategic (CS) al NATO

Lista argumentelor care conduc către necesitatea abordării sistemice a evoluției NATO în strânsă corelare cu stategiile sale post conflict este în continuă completare. Este interesant, pentru analiza strategiilor post conflict ale organizației, a scoate în evidență câteva aspecte legate de conceptul strategic al NATO, ca element conceptual de dezvoltare al alianței, și modul în care acesta a evoluat funcție de etapele istorice și de evenimentele politice desfășurate, precum și de alți factori care au influențat reformarea și transformarea organizației nord-atlantice.

Se pot defini trei perioade ale evoluției NATO, aferente a trei etape de evoluție a conceptului strategic al NATO:

• 1949-1991 – Războiul Rece (personal, îl consider fiind al III-lea război mondial);

• 1991-2001 (11/9) – perioada dintre Războiul Rece și Războiul Global Antiterorist

(2001-până în prezent⁵);

• Războiul Global Antiterorist (pe care-l definesc al IV-lea război mondial);

Fără a intra în detalii, se poate afirma că în prima perioadă, cea a primului Război Rece, strategiile NATO au fost caracteristice unui bloc militar regional (cel occidental), axându-se pe apărarea statelor membre ale alianței și descurajarea inamicului de la Est (Tratatul de la Varșovia). În ultimile două decenii ale perioadei menționate, se poate constata un input către o deschidere la dialog și destinderea relațiilor cu blocul estic (mai ales în preajma destructurării sale, urmare a politicilor de reformă – glasnost și perestroika – promovate de fostul lider sovietic, Mihail Gorbaciov), ceea ce a demonstrat capacitatea Alianței de adaptare la dinamica mediului de securitate. În această perioadă au fost clasificate patru concepte strategice de securitate adoptate în documentele oficiale ale NATO⁶ care exprimau principiile fundamentale ale funcționării Alianței nord-atlantice și demonstrau caracterul lor cumulativ-progresiv în concordanță cu schimbările survenite pe plan mondial (acestea urmând o tendință accelerată în perioadele următoare).

Tab.1.1.Evoluția conceptului strategic al NATO în perioada Războiului Rece

Este de menționat că documentele de strategie ale NATO prevedeau în mod clar direcțiile de acțiune pentru toate zonele geografice de interes ale Alianței. Totodată, evoluția conceptului strategic al NATO a urmat schimbările survenite în politica militară a principalului său membru, SUA, atât în perioada cursei înarmării, cât și în cea a relaxării nucleare, pe măsura intensificării dialogului Est-Vest. O contribuție pozitivă la depășirea momentelor critice din perioada Războiului Rece, în anii 1970, au avut-o organizarea primei Conferințe pentru Securitate și Cooperare în Europa (CSCE – 1973, ulterior OSCE), urmată de semnarea Actului Final de la Helsinki – 1975.

În perioda tensionată a Războiului Rece, NATO și-a dezvoltat capacitatea de evoluție, de la bloc militar regional către organizație politico-militară flexibilă care poate asuma un rol complex în arhitectura de securitate globală, creând premizele pentru adaptarea conceptului său strategic (CS) la noile condiții și provocări din perioada următoare, după încheierea Războiului Rece și până în prezent.

În această perioadă, se clasifică 3 concepte strategice ale Alianței, catalogate după anii de lansare a lor – 1991, 1999 și 2010.

Tab.1.2.Evoluția conceptului strategic al NATO după Războiul Rece

Este important de relevat că evoluția conceptului strategic al NATO și orientarea către strategii post conflict viabile au fost stimulate și întărite de parteneriatul strategic NATO-UE (CS 2010, art.32)⁷, care a creat un cuplu de putere hard-soft, devenit esențial în acțiunile din zonele de conflict unde Alianța nord-atlantică operează. Totodată, NATO a promovat idei inovatoare care întăresc conceptul său strategic, cum este Smart Defence (Declarația Summit-ului NATO, art. 20, Chicago, 2012)⁸ referitoare la dezvoltarea și operarea comună a unor capabilități militare, având la bază, atât motive de eficiență financiară, cât și promovarea solidarității între aliați. Această inițiativă a NATO este complementară principiului Pooling and Sharing⁹ promovat de UE, iar aplicarea lor consolidează parteneriatul strategic al celor două entități și stimulează în mod pozitiv strategiile post conflict aplicate.

Un alt domeniu important al conceptului strategic al NATO, cu influență asupra strategiilor sale post conflict este parteneriatul cu Federația Rusă. În cadrul art. 36 al Declarației Summit-ului de la Chicago, 2012, se face referire la importanța acestui parteneriat și construirea împreună cu Rusia a unui spațiu euro-atlantic comun de pace, securitate și stabilitate¹⁰. În urma evenimentelor politico-militare care s-au desfășurat după Summit-ul Parteneriatului Estic, Vilnius, 2013, relația strategică NATO – Rusia este pusă la încercare datorită intervenției în afacerile interne ale Ucrainei, care a ales să semneze Acordul de asociere cu UE și să decline invitația de a se alătura Uniunii Euroasiatice. Ca urmare, Federația Rusă a considerat că este în drept să intervină, anexând Peninsula Crimeea, parte integrantă a Ucrainei, derulând operațiuni de destabilizare în unele state din zonă (estul secesionist al Ucrainei, regiunea transnistreană a R. Moldova), evenimentele fiind în curs de desfășurare. Răspunsul comunității euro-atlantice (NATO, UE și SUA) – deși consider că nu a fost transmis la intensitate unanimă – a fost coerent și a urmat o scală de sancțiuni economice severe aplicate Rusiei. Și în această recentă situație tensionată, care a dus la declanșarea unui nou Război Rece Est-Vest, dinamica acțiunilor cuplului de forță NATO – UE s-a înscris în concertul intereselor sale geopolitice și geostrategice, însă sub bagheta “dirijorului” american.

Se pune întrebarea dacă, în condițiile lumii multipolare [în prezent constituită de triada SUA (+ UE) – China – Federația Rusă], nu este o eroare geopolitică contracararea acțiunilor strategice ale Federației Ruse în spațiul său de securitate și periclitarea Parteneriatelor strategice încheiate de aceasta cu statele și organizațiile euro-atlantice (SUA, UE, NATO, etc). Am răspuns la această întrebare utilizând teoria lui Fritz Heider (1946) pentru relațiile sociale în triada (cunoscut fiind că această figură reunește în mod instabil trei elemente, dar are tendința de stabilizare). Heider afirma că “în interiorul unei rețele sociale, în cadrul legăturilor de (in)amiciție reciproce, persoanele încearcă să echilibreze propriile intenții, ducând la stabililizarea întregii rețele”¹¹. Considerând punctajul (+1) pentru legăturile de alianță și (-1) pentru legăturile conflictuale, am aplicat această teorie, prin extrapolare la relațiile din triada lumii multipolare, identificând situațiile prezentate în schema 1.1.:

Din aplicarea schematică a teoriei lui Heider, în cele de mai sus, rezultă că situațiile instabile de tip II (similară cu cea a crizei pe care o traversam în cadrul noului Război Rece NATO – F. Rusa) și tip IV (dezastuoasă, din punct de vedere geopolitic, dar improbabilă, având în vedere legăturile socio-economice-politico-militare globale) tind să se stabilizeze, spre cele de tip I (ideală) sau III (în care Rusia are un statut de putere regională izolată, în cazul în care nu trece la revizuirea politicii sale expansioniste și la revenirea la dialog și colaborare cu blocul occidental, în cadrul Parteneriatelor strategice construite în ultimul sfert de veac). Concluzia pe care am tras-o și pe care o relev este că NATO trebuie să continue și să amelioreze strategiile sale politico-militare în spațiile de interes și acțiune post-conflict, conform noului său concept strategic Lisabona 2010, cu riscul pierderii vremelnice a colaborării partenerului rus privitor la combaterea și contracararea riscurilor și amenințărilor din lumea globală.

1.4.NATO și strategiile sale pentru reconstrucția post conflict (PCR)

Am adus în discuție și am arătat legătura naturală din binomul evolutiv concept strategic – strategii post conflict, în cadrul reformării și transformării NATO într-o organizație politico-militara a mileniului III, cu rol determinant în prevenirea conflictelor, limitarea și controlul acestora, reconstrucția post conflict (PCR), promovarea securității și menținerea stabilității pe plan mondial. Dar care sunt argumentele concrete care recomandă NATO a fi organizația multifuncțională capabilă a se implica și a acoperi sarcinile care decurg pentru atingerea acestor scopuri?

Conform D-nei Manjana Milkoreit, directorul Centrului pentru Afaceri Strategice şi Globale în cadrul Grupului pentru Politică Publică (cu al cărei punct de vedere sunt în total acord), NATO ar putea asuma rolul organizației cele mai bine dotate pentru reconstruția post conflict (PCR)¹². În cadrul aceleiași analize, D-na Milkoreit arata că PCR este definită de Banca Mondială că fiind “sprijinul pentru tranziția de la conflict la pace, prin intermediul reconstruirii cadrului socio-economic al țării”. Însă, de la un potențial care poate genera rezultate pozitive, până la obținerea acestora este o diferență majoră care se reflectă și în situațiile pe care le vom lua în discuție, ale strategiilor NATO post conflict în Irak și Afganistan. Astfel, diferență constatată “în teren” acoperă o problematică a responsabilităților și a sarcinilor de bază, căreia Alianța nord-atlantică nu le-a găsit complet soluțiile, însă de care se preocupă împreună cu celelalte organizații regionale și globale cu care conlucrează – UE, OSCE, Pentagon, ONU, etc.

Tab.1.3.Problematica reconstrucției post conflict (PCR)

Identificarea și implementarea soluțiilor pentru problematica PCR implică modificări fundamentale ale strategiilor NATO, ale misiunilor pe care le desfășoară în zonele post conflict în care actioneză. Îmbinarea expertizei în domeniul militar cu cea din domeniul civil trebuie să fie rezultatul unei sinergii în cadrul personalului NATO, activitățile acestuia urmând a determina caracterul modificat al misiunilor Alianței. Reconsiderarea naturii misiunilor NATO în cadrul PCR și redimensionarea acestora ca proiecte de reconstrucție de țară conduc la necesitatea optimizării comunicării și colaborării dintre structurile militare și civile ale Alianței. Astfel, pentru asigurarea unei funcționalități optime devin necesare structuri și departamente civile în domeniile: de asigurare a securității (o forță civilă de poliție), politico-juridic, de proiectare și construcție a infrastructurii, de dezvoltare economico-financiară, de consultanță în domeniul societății civile, de promovare a reconcilierii între grupurile care s-au aflat în conflict, de supraveghere a conflictelor înghețate și/sau prelungite, precum și unul care să monitorizeze datele din teren, să le coreleze și să le analizeze, diseminând lecțiile învățate care să asigure feedback-ul necesar ameliorării activităților din cadrul misiunilor PCR ale NATO.

Deși realitatea arată că aplicarea lecțiilor învățate în domeniul PCR este greoaie, datorită experienței acumulate în misiunile din Irak și Afganistan, cea mai pregătită organizație, cu suficient potențial, în continuă reformare și transformare este NATO.

2.ELEMENTE DE ANALIZĂ COMPARATIVĂ ALE STRATEGIILOR NATO POST CONFLICT ÎN IRAK ȘI AFGANISTAN

2.1.Contextul istoric și geopolitic al intervenției NATO în Irak și Afganistan – date sintetice

Tab.2.1.Contextul istoric și geopolitic al intervenției NATO în Irak și Afganistan

2.2.Analize SWOT – NATO și strategiile post conflict din Irak și Afganistan

Pentru cercetarea strategiilor post conflict ale NATO din Irak și Afganistan, am ales elaborarea de analize SWOT (Strengths-Weaknesses-Opportunities-Threats) care relevă unele elemente ce condiționează misiunile PCR ale Alianței nord-atlantice.

2.2.1.Analiza SWOT – NATO și strategiile post conflict din Irak

Tab.2.2. Analiza SWOT – NATO și strategiile post conflict din Irak

2.2.2. Analiza SWOT – NATO și strategiile post conflict din Afganistan

Tab.2.3.Analiza SWOT – NATO și strategiile post conflict din Afganistan

Analizele SWOT au fost menite a da o imagine generală asupra situațiilor în care NATO a aplicat strategiile sale post conflict. Ele sunt grevate de limitările menționate la începutul prezentei lucrări și sunt supuse unei permanente ameliorări.

În completarea celor două analize SWOT, am inserat câteva comentarii referitoare la unele elemente comune, important a fi discutate.

1.Importanța finanțării strategiilor post conflict ale NATO

Intervenția NATO în cele două spații de insecuritate s-a efectuat urmare a input-ului partenerului american, principal finanțator al Alianței. Condițiile în care NATO a intervenit sunt diferite (în Afganistan, având mandat ONU), însă în ambele cazuri s-a urmărit scopul comun al eliminării factorului generator de insecuritate, al stabilizării locale și regionale, al prevenției împotriva riscurilor și amenințărilor complexe și al reconstrucției post conflict. Urmărirea acestui scop a determinat asumarea de obiective, pentru a căror atingere, NATO a alocat resurse umane, materiale și financiare substanțiale. Ținând cont că misiunile NATO în care au fost aplicate strategii post conflict au făcut parte din proiecte de reconstrucție de țară, trebuie să luăm în considerare finanțarea lor. Diminuarea sau stoparea fluxurilor financiare alocate proiectelor de PCR conduce la transformarea în amenințare reală a acestui risc / punct slab, luat în considerare.

2.Implicarea energetică a NATO în cadrul strategiilor post conflict

În cazul ambelor analize, am ținut cont de oportunitatea exploatării resurselor energetice / ale subsolului, ca sursă de finanțare pentru reconstrucția post conflict. Irak-ul este a doua cea mai bogată țară în resurse de petrol din regiune (după Arabia Saudită), iar Afganistan deține importante zăcăminte de wolfram, argumente suficiente pentru a le considera ca sursă de finanțare pentru reconstrucție, dar și ca domeniu de cooperare internațională. Din acest punct de vedere, începând cu summit-urile de la Riga, 2006 și București, 2008, NATO a asumat securitatea energetică ca domeniu de interes și acțiune al Alianței¹³. Ca urmare, se constată existența unui important potențial de cooperare în domeniul securității energetice între structurile NATO, pe de-o parte, Irak și Afganistan, pe altă parte, care face obiectul strategiilor post conflict ale Alianței nord-atlantice.

3.Fragilitatea sistemelor politice și a instituțiilor publice din Irak și Afganistan

Condiția necesară ca noile sisteme politice din Irak și Afganistan să fie rezultatul voinței populare, iar instituțiile publice, inclusiv cele care asigura securitatea națională să fie credibile și stabile, nu este suficientă ca acestea să fie și funcționale. Acest aspect este relevat atât de instabilitatea politică din Parlamentul afgan – foarte fragmentat, dublată de instituția prezidențială, cu puteri aproape discreționare, cât și de incapacitatea recent înlocuitului prim ministru irakian, Nouri al-Maliki, de a găsi soluții de reconciliere națională. Peste acestea se suprapune fenomenul accelerat de corupție din Irak, aceasta fiind o plagă tradițională, deja, în Afganistan. Ca urmare, sistemele politice și instituțiile publice funcționează defectuos, lăsând spațiu suficient de manevră adversarilor. Din acest punct de vedere, NATO trebuie să continue strategiile post conflict, oferind know-how și consultanță politică, precum și stimulând dezvoltarea societății civile, ca factor de stabilizare și de control în societățile din Irak și Afganistan.

4.Amenințarea proliferării transfrontaliere a terorismului islamic

Urmare a recentelor evenimente politico-militare datorate acțiunii jihad-istilor sunniți ai organizației Statului Islamic (ISIS/ISIL), mediul de securitate din Irak s-a deteriorat simțitor, demonstrând fragilitatea instituțiilor statului, care au cedat ușor presiunii unei amenințări asimetrice interne, din ce în ce mai puternice. Această nouă amenințare transfrontalieră (acționând în Irak și Siria) tinde să afecteze întreaga regiune (urmează Iordania?…).

Am constatat câteva evidente similitudini între acțiunile militanților jihad-isti sunniți din Irak (ISIS/ISIL) și cele ale talibanilori afgani:

• ambele grupări sunt jihad-iste, fundamentalist musulmane, de confesiune sunni;

• ambele grupări au beneficiat de suport occidental în perioada incipientă a activității lor, ca sprijin în lupta pentru eliberare a popoarelor de sub dictatura (în Irak și Siria) sau de sub ocupație și regim comunist (în Afganistan);

• ISIS proclama califate islamice; talibanii au proclamat Emiratul Islamic Afganistan (1996);

• ISIS desfășoară acțiuni extrem de violente, atât împotriva „cruciaților” occidentali prezenți în țările lor, dar mai ales împotriva propriilor popoare;

• drept consecință a regimului de teroare pe care-l aplica propriilor conaționali, ambele grupări sunt într-o pierdere accelerată de simpatie și sprijin din partea populațiilor locale, chiar și a co-religionarilor sunniți civili;

• finanțarea activitatiilor luptătorilor sunniți ISIS/ISIL se bazează pe criminalitatea organizată – jafuri, taxe de protecție și „redevențe” în petro-dolari, etc; talibanii se finanțează din narco-dolari, obținuți din producția și vânzarea de opiu;

• ISIS distruge, deopotrivă, monumente de cult musulmane și creștine (la începutul lunii Iulie 2014, au distrus complet mormintele profeților Iona și Seth); în 2001, talibanii au dinamitat statuile uriașe ale lui Buddha, de la Bamyan, aflate în patrimoniul UNESCO;

• ambele grupări au propriile canale media (audio-video-internet), prin care comunică lumii scopurile, obiectivele, căile de atingere ale acestora, precum și rezultatele obținute;

Diferențele reflectă saltul calitativ al amenințării pe care o reprezintă jihad-istii sunniți ai Statului Islamic, aceștia fiind bine organizați și acționând conform cutumelor moderne ale unei armate în plină expansiune regională.

Consider că, în cazul în care nu va trebui să facă față, imediat, unei riposte pe măsură (pe care statul irakian, respectiv sirian, sunt incapabile a o da, în absența acțiunilor aliate ale NATO și SUA), nouă amenințare regională, reprezentată de Statul Islamic, va face un pas înainte, către contaminarea întregii zone și nu va trece mult până când loviturile sale vor avea ținte occidentale.

Ca o constatare amară, se dovedește, din nou, că discipolii (talibanii / ISIS/ISIL) își pot depăși maestrul (al-Qaeda).

3.ÎN LOC DE CONCLUZII

Am abordat prezenta lucrare, încercând să duc discursul analitic dincolo de documente oficiale, de date și cifre (importante, dealtfel, însă care oferă doar crâmpeie de imagine asupra a ceea ce înseamnă strategiile post conflict ale NATO, cu deosebire în Irak și Afganistan). Intenția a fost să relev o parte din legăturile și mecanismele care fac ca aceste strategii să fie viabile, funcționale, flexibile și perfectibile, prin evoluție și acumulare de lecții învățate.

Strategiile reconstructiei post conflict (PCR) aplicate de NATO în Irak și Afganistan sunt organic legate de evoluția conceptului strategic al Alianței, pe fondul schimbărilor fundamentale din mediul global de securitate. Fundamentarea și aplicarea corectă a strategiilor PCR ale NATO reprezintă o oportunitate pentru Alianță, de a face un salt calitativ, de la bloc militar regional, către o organizație globală politico-militară flexibilă, promotor și garant al securității și stabilității în lume.

Balanța care înclină acțiunea NATO către partea politică sau către cea militară este un mecanism sensibil, care se autoreglează în funcție de fiecare situație cu care Alianța se confruntă. Aceeași balanța se regăsește și la nivelul strategiilor PCR, în interiorul echipelor care reunesc personal civil și militar al NATO, care colaborează în scopul comun asumat – asigurarea securității, stabilizării și reconstrucției în țările în care acționează.

Pornind de la ideea că dezvoltarea lumii de azi se bazează pe proiecte și considerând PCR a unei țări un atare proces social, se poate duce raționamentul mai departe, alocând Alianței nord-atlantice rolul de „manager de proiect”. Acest rol presupune formarea și conducerea unei echipe, în care își găsesc locul, atât personal civil și militar din structurile NATO, cât și auxiliar, din afara Alianței, cu care aceasta colaborează, prin parteneriate.

Mai departe, „echipa de proiect PCR” asumă scopul și trasează obiectivele – general și specifice – identificând pentru atingerea lor, atât activități și etape, suport, resurse și surse de finanțare, metode și metodologii, etc, cât și riscuri și constrângeri, care pot deveni amenințări și pot duce la falimentul proiectului reconstrucției post-conflict. Pentru implementarea cu succes a proiectului, NATO trebuie să fundamenteze și să implementeze corect strategii PCR flexibile, care să țină cont de specificul condițiilor în care se desfășoară, să le monitorizeze permanent și să opereze corecții asupra lor, să le amelioreze, să aplice lecțiile învățate, în cadrul altor proiecte asemănătoare, pentru maximizarea rezultatelor scontate.

Am făcut aceste trimiteri și comparație cu domeniul managementului de proiect pentru a sublinia că procesele sociale se desfășoară după reguli aplicabile, atât în sectorul militar, cât și în cel civil, iar strategiile PCR, reprezentând un domeniu extrem de sensibil și complex care le îmbină pe ambele, cu atât mai mult necesită o abordare holistică.

Cât de aproape sau de departe este NATO de aplicarea cu succes a strategiilor sale post conflict în Irak și Afganistan? Istoria va demonstra dacă Alianța nord-atlantica a reușit să-și exploateze potențialul substanțial în domeniul reconstrucției post conflict și de organizație globală a mileniului III.

Bibliografie

Surse bibliografice tipărite

DUTU, Petre, Dr., Amenințări asimetrice sau amenințări hibride: delimitări conceptuale pentru fundamentarea securității și apărării naționale, București, Ed. Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, 2013;

HENRICHON, Patrick, „Proteger leș forces canadiennes contre leș menaces asymetriques”, în Dr. P. Dutu, Amenințări asimetrice sau amenințări hibride: delimitări conceptuale pentru fundamentarea securității și apărării naționale, București, Ed. Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, 2013;

PAUL, Vasile, Conf. dr., „Conflictele Secolului XXI. Războiul informațional”, în Colocviu Strategic, nr. 7, București, Ed. Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, 2005;

Surse bibliografice internet

• ale NATO și Uniunii Europene

*** NATO Strategy Documents 1949-1969

http://www.nato.int/archives/strategy.htm, accesat în 30 august 2014

*** Strategic Concept For the Defence and Security of The Members of the North Atlantic Treaty Organisation

http://www.nato.int/lisbon2010/strategic-concept-2010-eng.pdf, accesat în 30 august 2014

*** Chicago Summit Declaration http://www.nato.int/cps/en/natolive/official_texts_87593.htm?mode=pressrelease, accesat în 30 august 2014

*** Strategic Concept For the Defence and Security of The Members of the North Atlantic Treaty Organisation

http://www.nato.int/lisbon2010/strategic-concept-2010-eng.pdf, accesat în 30 august 2014

*** Opinii. O abordare corespunzătoare a dimensiunii civile a securităţii:
NATO, organizaţia de reconstrucţie post-conflict

– http://www.nato.int/docu/review/2007/issue3/romanian/opinion.html, accesat în 31 august 2014

*** European Defence Coopration

– http://www.eda.europa.eu/aboutus/whatwedo/pooling-and-sharing, accesat la 30 august 2014

• diverse

Aaronson, Michael, s.a., NATO Counting the Hybrid Threat, http://cco.dodlive.mil/files/2014/02/Prism_111-124_Aaronson-Diessen.pdf, accesat în 30 august 2014

*** Matematica e Geopolitica: Îl triangolo della tensione USA-Israele-Iran

http://www.geopolitica-rivista.org/20618/matematica-e-geopolitica-il-triangolo-della-tensione-usa-israele-iran/ , accesat în 31 august 2014

*** Rolul NATO în asigurarea securității energetice

http://voxnato.wordpress.com/2012/12/17/rolul-nato-in-asigurarea-securitatii-energetice/, accesat în 31 august 2014

*^* Master in Managementul Proiectelor – S.N.S.P.A. – F.C.R.P. / petronius65@gmail.com