Dr. Vasile Simileanu¹

Abstract: The hybrid war, as a new form of asymmetric conflict, is used by the Russian Federation to destroy the Eurasian space and to return to the old Tsarist-Soviet influence. In this regard, the Kremlin has generated a number of strategies – some of them revised – in order to hold control of the Great Planetary Ocean and world hegemony. Of course, to achieve such global goals, you need to have the strategic resources needed to impose you. From an economic point of view, Russia forces the energy side of its power, supported by an arming – at least at the declarative level – that suffocates the Russian people. Russia – as we have said at other conferences – does not have the capacity to lead two or more conflicts simultaneously because it has military facilities that are difficult to navigate in various theaters of operations. At the same time, Russia will not be able (with all the financial sacrifices and deterioration in the standard of living of the population) to have the capacity of the US and NATO allies. Russia knows very well that a conflict with NATO would overwhelm it in the world arena. From this necessity, it developed the hybrid sides of the conflict, seeking to destabilize the state actors members of the EU and NATO.

Keywords: Hybrid War, Overton windows, Russia, NATO, EU, Romania, US

Războiul hibrid, ca nouă formă de conflict asimetric, este folosit de către Federaţia Rusă destructurare a spaţiului euratlantic şi revenirea la vechile spaţii de influenţă ţaristo-sovietice. În acest sens, Kremlinul a generat o serie de strategii – unele dintre ele revizuite – în scopul de a deţine controlul Marelui Ocean Planetar şi hegemonia mondială. Bineînţeles, pentru realizarea unor astfel de obiective globale, trebuie să ai resursele necesare strategice, pentru a te impune. Din punct de vedere economic, Rusia forţează latura energetică a puterii sale, sprijinită pe o înarmare – cel puţin la nivel declarativ – care sufocă poporul rus. Rusia – aşa cum am afirmat şi la alte conferinţe – nu are capacitatea necesară să ducă două sau mai multe conflicte simultan, deoarece dispune de facilităţi militare greu de deplasat în diverse teatre de operaţii. În acelaşi timp, Rusia nu va putea să aibă (cu toate sacrificiile financiare şi deteriorarea nivelului de trai al populaţiei) capacitatea SUA şi a aliaţilor NATO. Rusia ştie foarte bine că un conflict cu NATO ar surclasa-o pe arena mondială. Din această necesitate, a dezvoltat laturile hibride ale conflictului, căutând să destabilizeze actorii statali membri ai UE şi NATO.

Dar ce este războiul hibrid?

Războiul hibrid este o strategie militară care foloseşte conflictele şi crizele politice în combinaţie cu războaiele convenţionale, războiul neregulat şi războiul cibernetic, îmbinate cu alte metode de influenţare, cum ar fi ştirile false, diplomaţia şi intervenţiile electorale din străinătate.^2,3 Prin combinarea operaţiunilor cinetice cu eforturile subversive, agresorul intenţionează să evite atribuirea sau retribuirea.⁴ Războiul hibrid poate fi folosit pentru a descrie dinamica flexibilă şi complexă a spaţiului de luptă, care necesită un răspuns foarte adaptabil şi rezistent.⁵ Există o varietate de termeni folosiţi pentru a se referi la conceptul de război hibrid: războiul hibrid, ameninţările hibride, influenţa hibridă sau adversarul hibrid (precum războiul neliniar, războiul non-tradiţional sau războiul special). Organismele militare americane tind să vorbească în termeni de ameninţări hibride, în timp ce literatura academică vorbeşte despre un război hibrid.

1. Ierarhizarea războiului hibrid

Astfel, în conflictul de tip hibrid avem de a face cu o nouă ierarhizare a forţelor implicate, determinate de:

• structură ierarhică independentă, capabilităţile deţinute, subordonare şi organizare interioară;

• forţele hibride au în compunere subunităţi specializate (coezive, antrenate şi adaptate la un anumit spaţiu operaţional, cu o disciplină şi ierarhie internă, dotate cu armament de commando şi cu capabilităţi convenţionale recunoscute de legislaţia internaţională);⁶

• forţele hibrid constituite din forţe militare cu o structură ierarhică de comandă cu cu cele a forţelor independente. Acestea au acces limitat la armamentul convenţional, la tehnologii cu dublă destinaţie şi acţionează pe teritoriul adversarului cu metode specifice, care să producă efecte convergente pentru epuizarea inamicului, inducerea unei stări apatice în forţele combatante, organizaţii politice şi administrative, conducerea statului etc;⁷

• acţiuni duse de către forţele armate statale, care îşi pot adapta structura internă şi combină elementele de armată convenţională cu cele paramilitare, de gherilă, terrorism moderat şi chiar acţiuni de criminalitate;

• pentru unele acţiuni, se pot folosi de mercenari, luptători din gherile şi forţe paramilitare şi organizaţii teroriste, pe care le susţin logistic şi financiar.

2. Trăsături

• dobândirea de teritorii fără a recurge la forţa militară sau convenţională,

• crearea unui pretext pentru acţiunea militară convenţională,

• utilizarea măsurilor hibride pentru a influenţa politicile altor state,

• folosirea şantajului economic pentru a obţine mai multă influenţă economică.

3. Forme de violenţă:

• metode asimetrice şi asincrone de ducere a acţiunilor de luptă – preluate din alte conflicte, care au avut succes în anumite areale -, folosite cu abilitate;

• folosirea tehnologiilor de top (IT, drone etc.), care pot conferi avantaje circumstanţiale neanticipate în faţa actorilor puteri militare consacrate ;

• folosirea iniţiativei, obiectivelor limitate, comunicaţiilor speciale, obiectivelor din teren cunoscute, timp suficient de desfăşurare şi pregătire a poziţiilor de luptă;

• folosirea resurselor civile şi obiectivelor industrial-tehnice, a armelor de distrugere în masă cât şi a muniţiilor şi a forţelor pentru operaţiuni speciale;

• folosirea subversiunii şi terorismului combinat;

• folosirea potenţialului avansat de comandă şi control, instruire, întreţinere, resurse de Intelligence şi cercetare-recunoaştere, în scopul deţinerii supremaţiei;

• folosirea terorii şi a violenţei militare, în scopul destructurării ordinii de drept;

• operaţiuni non-militare, altele decât războiul;

• dezvoltarea reţelelor de criminalitate transfrontaleiră cu implicaţii pentru securitatea naţională;

4. Metode specifice:

• terorismul energetic: în cazurile binecunoscute ale Ucrainei şi Georgiei;

• finanţarea grupărilor anti-ucrainene din Crimeea şi zona Doneţ – Lugansk;

• subvenţionarea grupărilor pro-ruse din Ucraina, Rep. Moldova, Georgia şi Crimeea;

• finanţarea ONG-urilor pro-ruse din spaţiul ex-sovietic şi ex-comunist, cu ţinte principale Polonia, România şi Turcia;

• folosirea populaţiei pro-ruse şi filo-slavonă din statele care au aparţinut blocului comunist: Polonia, Cehia, Slovacia, România, Bulgaria şi Serbia;

• folosirea metodelor de corupţie în relaţiile cu factorii de decizie în statele din “vecinătatea apropiată”;

• denigrarea liderilor şi afectarea imaginii de ţară din România şi Polonia;

• manipulare prin titluri și transfer de imagine negativă în media rusă de propagandă, la adresa instituţiilor occidentale, a unor actori statali sau lideri;⁸tehnica de manipulare a Salvatorului Naţional sau „Mesia” în persoana lui Vladimir Putin, iniţiatorul curentului “putinist” şi a readucerii în actualitate a panslavismului şi panortodoxismului propaganda de genul concertelor Armatei Ruse: “Vin ruşii!”⁹;

• etichetarea unor formaţiuni politice, lideri politici, oameni de cultură etc;

Concepţia doctrinară militară sovietică / rusă

Sursa: Lt. Col. Edward J. Felker – Joint Warfiting Center / Doctrine, Fort Monroe, Va

• prezentarea/trunchierea selectivă a faptelor, opiniilor şi declaraţiilor un or lideri statali sau mondiali, prin Russia Today sau Spoutnik;

• cenzurarea dreptului la replică de către autorităţile ruse;

• amalgamarea opiniilor cu faptele unor lideri mondiali

• prezentarea unor opinii şi/sau declaraţii drept adevăruri de ultimă instanţă;

• răspândirea de feake-news;

• generalizarea unor evenimente internaţionale;

• atacul imagologic prin ironizarea unor lideri, actori statali sau organizaţii intenaţionale;

• omisiunea pe posturile Federaţiei Ruse a unor evenimente internaţionale de impact;

• folosirea liderilor şi pensionarilor militari ruşi din fostele state ale URSS: Rep. Moldova, Letonia, Lituania şi Estonia;

• şantajul politic în relaţiile cu liderii UE, în special pe linia resurselor energetice şi a capitalului aflat sub controlul oligarhilor ruşi;

• organizarea liderilor din partidele de extremă dreapta din statele UE: Zorii Aurii, Jobik, Syriza, Patria, Podemos, Frontul Naţional, Ataka, Yukip ş.a. din statele europene;

• folosirea Rep. Moldova, Ucrainei şi Crimeei ca presiuni laterale la adresa României, Ucrainei, Poloniei şi Turciei;

• construcţia bazelor militare ruse în scop nedeclarat la Latakia, sudul Ciprului şi Crimeea, Polul Nord;

• consolidarea apărării în Marea Neagră şi Marea Baltică;

• folosirea metodelor de dezinformare, intoxicare, propagandă şi manipulare prin media servilă Moscovei, dar şi prin folosirea reţelelor de socializare.

5. Forme de manifestare non-militare

• CyberAttacks la adresa unor state, organizaţii internaţionale, instituţii financiar-bancare, utilizatori “incomozi” (jurnalişti, analişti, grupuri din cadrul reţelelor de socializare;

• propagandă ideologică uzitată la anumite evenimente diplomatice, ştiinţifice, acţiuni internaţionale de impact;

• atragerea de simpatizanţi prin:

  • reţele de Intelligence: mutarea agenturii de tip Banca CAER din Viena la Budapesta,

  • reţele de socializare,

  • tribalizarea Internetului prin folosirea: membrilor galeriilor unor echipe de fotbal, care se organizează pe Internet înainte de meciurile echipei lor; participanţilor la proteste de diverse feluri, care comunică pe Internet informaţii despre protestul respective şi date personale de contact; fenomene sociologice de tip întâlnire cu durata de zece minute într-un loc public, fără nicio altă semnificaţie şi chiar la împingerea protestelor dincolo de limita non-violentă către terorism, care foloseşte internetul pentru a se organiza (evident comunicând într-un limbaj mai criptic); bitcoin şi amazon; hackerii,

  • atragerea în sfera de influenţă rusă a unor trusturi media occidentale.

• denigrarea valorilor spirituale din teritoriile istorice ale unor state, care au aparţinut URSS;

• denigrarea liderilor prin atacuri la viaţa personală;

• distrugerea imaginii de ţară;

• extorcări de fonduri şi finanţări ale grupărilor sau persoanelor influente pro-ruse;

6. Domenii vizate

Diplomatic

• acţiuni diplomatice externe de compromitere a competitorilor;

• acţiuni la nivelul ONU şi Consiliului de Securitate pentru a stabili alte priorităţi, favorabile statului agresor (invazia Crimeei, sprijinul acordat Siriei),

• implicarea în acţiuni de menţinerea păcii în zona conflictelor îngheţate din Transnistria, Osetia de Sud şi Dombas-Lugansk;

• promovarea unei politici externe active în cadrul diferitelor forme multilaterale ale diplomaţiei, care includ BRICS, “Grupului celor 20” “Grupului celor 8”, Organizaţia de Cooperare Shanghai;

• deturnarea eforturilor colective internaţionale de combatere a provocărilor şi ameninţărilor globale, inclusiv pericolul de proliferare a armelor de distrugere în masă şi a mijloacelor lor de livrare, terorismul internaţional, traficul de droguri, crima organizată, conflictele regionale;

• crearea de formate politico-diplomatice internaţionale pentru negocierea conflictelor regionale, prin implicarea Rusiei ca negociatori (negocierile din Ucraina, a conflictelor îngheţate, a conflictului din Siria etc);

• implicarea în soluţionarea conflictului arabo-israelian, printr-o diplomaţie pro-activă în Israel;

• implicarea în negocierile SUA – Iran privind conflictul diplomatic internaţional determinat de către programul nuclear iranian, şi atragerea Iranului ca parte a soluţionării conflictului din Siria;

• implicarea şi acordarea sprijinului programului nuclear nord-coreean, implicit cu blocarea canalelor de dialog diplomatic SUA – Coreea de Nord.

Politic

I storia dovedeşte ca, adeseori, conflictele militare apar ca urmare a tendinţei anumitor cercuri politice de schimbare a orânduirii socio-politice, a păturii conducătoare etc. În legătura cu aceasta, Strategia de Politică Externă a Rusiei este exemplificativă în cadrul Comunităţii Statelor Independente Rusia va impune controlul unic şi va promova politicile de dezvoltare ale Kremlinului, privind subordonarea statelor membre, prin subordonarea unei politici externe unice generată de către Federaţia Rusă;

Manipularea „Clubul Prietenii Rusiei”

Sursa: Vasile Simileanu, 2016 – prelucrare după Anatoly Karling, unxcloud.com/upload/2013/01/europe-future.gif

Social

Experienţa conflictelor armate şi a războaielor locale permite să se vorbească despre creşterea rolului factorilor sociali, legaţi de relaţiile oamenilor (grupurilor, partidelor, mişcărilor) în societate. Aceştia depind în mare de sistemul de stat şi se caracterizează prin gradul de încordare socială. De aceşti factori depinde gradul de pregătire pentru conflict a diferitelor grupări sociale, a populaţiei din regiune, în vederea îmbunătăţirii condiţiilor lor de existenţă. În realitate, politica lui Vladimir Putin afectează strategiile sociale interne şi creează decalaje de dezvoltare în comparaţie cu statele euratlantice. Prin discursuri de tip stalinist şi neo-sovietice, Putin a reuşit să „redeştepte” sacrificiul social impus de înarmarea unui inamic inexistent, satanizat.

Cultural (Religios)

• promovarea mesianismului rus prin readucerea în actualitatea a curentelor panortodx şi panslav, ca strategie de a ocupa Constantinopole şi controlul strâmtorilor Bosfro şi Dardanele;

• involuţiile semnificative în diferite domenii, dintre care cele mai acute în planul dezvoltării economico-sociale şi a nivelului de trai, determină Moscova să “contopească” fostele “grânare” din Ucraina, Rep. Moldova şi Belarus la Novaia Russia;

• întârzierea realizării ori nerealizarea unor obiective vitale din politica internaţională şi piederea Bisericii Ucrainene;

• pierderea unor poziţii şi a prestigiului internaţional în lumea creştină, dar în special ortodoxă;

• lipsa credibilităţii şi a vigorii necesare pentru promovarea şi apărarea unor interese fundamentale ale statelor aflate în sfera de atracţie rusă;

• inducerea unui comportament nesigur, naţional-defensiv pe plan intern, diplomatic şi a relaţiilor internaţionale;

• agresivitatea culturală prin crearea de evenimente în statele euratlantice, care să promoveze strategiile Moscovei.

Economic

• La baza oricărui război au stat întotdeauna factorii economici. Imposibilitatea soluţionării contradicţiilor legate de nerezolvarea propriei situaţii economice a dus adeseori la folosirea forţei, ce a fost urmată de cucerirea teritoriului (sau a unei părţi a acestuia), a obiectivelor industrial-economice ale rivalilor (concurenţilor sau adversarilor). Totodată se observă o legitate paradoxală: într-o majoritate covârşitoare, iniţiatoare ale conflictelor militare au fost statele cu economie instabilă şi cu un nivel scăzut al producţiei.

• Promovarea şi dezvoltarea Uniunii Vamale Eurasiatice ca zonă unică economică unică al spaţiului Federaţiei Ruse, care s-a finalizat, începând cu 1 ianuarie 2015 în Uniunea Economică Eurasia, bazată pe “deschiderea” (a se citi impunerea) acestor procese de aderare a altor state, în special membrii ai Comunităţii Economice Eurasia.

Psihologic

a. Sindromul Stockolm

Paradoxal, unele state devin captive ale provocărilor determinate de evoluţia războiului hibrid. Acestea sunt Armenia şi Republica Moldova, urmate de enclavele conflictelor îngheţate. Această captivitate poate fi comparată cu sindromul Stockolm, care se poate manifest ape următoarele paliere¹⁰:

• Rusia ameninţă un stat cu o represiune militară nucleară şi, mult mai important, este că această acţiune este percepută ca fiind posibilă;

• statul respectiv este captiv (Ucraina, Georgia, Republica Moldova), astfel încât supravieţuirea depinde de evoluţia conflictelor îngheţate care îl ţin în captivitate;

• strategiile Rusiei în unele state implică un nivel foarte real de izolare şi dependenţă economică sau de securitate, singurele puncte de vedere şi interpretările situaţiei fiind ale agresorului, iar acestea, oricât de iraţionale ar fi, pot distorsiona judecăţile în legătură cu acurateţea informaţiei: (Crimeea), determinarea de mesaje negative la adresa UE sau a unor state membre UE (România, Polonia, statele baltice) cât şi împotriva binomului SUA-NATO;

7. Diagrama Goffman, în războiul hybrid

Modelul interacţiunilor geopolitice

Sursa: Vasile Simileanu – prelucrare după Goffman`s Model of Integration

Neîmplirile Rusiei sunt determinate de următorii factori:

• lipsa unei forme de comunicare acceptată Rusia-NATO+UE, cât şi a denunţării Tratatului nuclear;

• neînţelegerea valorilor occidentale de decidenţii politici ruşi;

• atenuarea apartenenţei geografice şi istorice de către strategiile promovate de către Moscova;

• diminuarea rolului regional al României în discursul politic regional, promovat în special de Moscova, prin exagerarea corupţiei, denigrarea mediului politic şi lipsa strategiilor regionale;

• lipsa unei coerenţe privind implementarea strategiilor internaţionale de securizare a regiunii, care a indus mesajul (agreat de Moscova) de transformare a Ucrainei, Moldovei şi Georgiei într-o nouă zonă tampon dintre centrele de putere euratlantic şi Federaţia Rusă;

• tendinţa Moscovei de a implementa unele construcţii statale noi – ce contravin dreptului internaţional – care să îi fie favorabile: Ucraina de Est (Novaiia Russia, prin atragerea în sfera de influenţă a Crimeei, Doneţkului şi Luganskului), Republica Basarabeană (a Bugeacului), federalizarea Republicii Moldova (Rep. Moldova, Transnistria, sudul Basarabiei, Republica Autonomă Găgăuză), Moldova mare (Republica Moldova, Transnistria şi estul României, cu graniţa pe Carpaţii Orientali);

• neînţelegerea modelelor structurale geopolitice promovate de statele UE şi NATO;

• impunerile şi presiunile politico-economice exercitate de Moscova, prin diferite metode, pentru atragerea în spaţiul eurasiatic a statelor din fosta URSS;

• respingerea modelului cultural european în favoarea modelului tradiţionalist rus;

8. Militar
   

• Desigur, foarte importanţi sunt şi factorii pur militari, care se definesc prin pregătirea şi dotarea forţelor armate ale statului, prin capacitatea acestuia de a soluţiona problemele cu ajutorul forţei.

• Esenţa problemei constă în a releva gradul de influenţă al fiecăruia dintre aceşti factori referitor la un caz concret de înrăutăţire a situaţiei politico-militare.

• O evidenţă corectă a surselor de conflict permite găsirea unor puncte de vedere juste pentru atenuarea contradicţiilor, studierea din timp a situaţiei conflictuale şi soluţionarea acesteia, care să ducă apoi la transformarea ei într-una paşnică.

Astfel, conflictul militar reprezintă forma exclusivă, ca urmare a măsurile întreprinse pentru soluţionare, şi supremă, după nivelul de încordare socială a unui conflict interdepartamental (inter-regional) şi internaţional.

• promovarea unei noi arhitecturi de securitate favorabile Moscovei, prin folosirea canalelor militare, diplomatice, culturale, sociale, economice media şi digitale, în scopul realizării hegemonismului rus

• blocarea „scutului antirachetă” al SUA prin solicitarea de garanţii din partea SUA că sistemul global american de apărare antirachetă nu este îndreptat împotriva Rusiei, atragerea Turciei în sfera de influenţă şi destabilizarea (chiar destructurarea statului naţional) Poloniei şi României;

• consolidarea Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă, consolidarea mecanismelor de reacţie rapidă în scopul de a genera un răspuns la provocările şi ameninţările actuale;

• privatizarea războiului, prin folosirea de grupări independente mobile, de sorginte GRU, care au intervenit în spaţiul ex-sovietic;

• aplicarea „efectului fluture”, prin folosirea de agenţi specializaţi în generarea unor atentate;

• dezvoltarea parteneriatului de cooperare strategică cu Republica Populară Chineză, Republica Islamică Iran şi Turcia;

• promovarea unui parteneriat strategic cu India, în scopul de a contacara iniţitivele strategice ale SUA în Pakistan;

• strategii de atragere în sfera cooperării a Japoniei, Coreea de Sud şi alte state-cheie din regiunea Asia – Oceanul Pacific, în contextul blocării doctrinei Monroe şi a intereselor SUA în Asia-Pacific;

• încălcarea suveranităţii statelor: Ucraina (invadarea şi ocuparea arealului ucrainean Donetk-Lugansk cu forţe paramilitare dotate cu tehnică militară rusă, a Crimeei – ocuparea Crimeei şi organizarea unui referendum sub controlul forţelor militare ruse dislocate în bazele militare din regiune), Transnistriei din Republica Moldova (implicarea activă în conflictul transnistrean, şi generarea unui model de neutralitate a Republicii Moldova, în scopul realizării unui statut special al Transnistriei), Georgia (apărarea şi promovarea intereselor Republicii Abhazia şi Osetiei de Sud, în detrimentul Georgiei), Cecenia, Azerbaidjan (implicarea în negocierea conflictului din Nagorno-Karabakh dintre Armenia şi Azerbaidjan, în cooperare cu grupul Minsk şi OSCE, pe strategii impuse de Rusia cât şi menţinerea A 107 în Armenia), Siria ş.a.

• menţinerea de baze militare ruse pe teritoriile unor state naţionale independente, componete al CSI;

La manipulările Rusiei, nu putem acţiona decât printr-o nouă strategie “Anaconda”, dar de proporţii globale, conform hărţii anexate:

cât şi prin reacţii prompte NATO – UE – SUA de limitare a accesului la puterea mondială a unei “relicve dictatoriale” reprezentată de actuala conducere de la Kremlin!

Dintre valorile fundamentale ale democraţiei “dreptul la liberă exprimare” şi luarea deciziilor pe baza “votului majoritar” se detaşează ca fiind valori de bază.