Irina Nicoleta SCARLAT
Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) este prima şi singura organizaţie care asigură un cadru de organizare reprezentativ al studenţimii române din străinătate, promovând o puternică solidaritate între membrii săi, ca reprezentanţi de valoare ai României, precum şi o atitudine pozitivă faţă de perspectivele întoarcerii lor în ţară după terminarea studiilor. Scopul principal al LSRS este de a apăra şi promova drepturile şi interesele academice, profesionale, sociale şi culturale ale membrilor săi, precum şi de a facilita contribuţia lor la dezvoltarea României.
Într-o perioadă în care mulţi pleacă din România, a vorbi despre întoarcerea spre ţară pare similar unei predici în deşert. Pe de o parte, societatea românească este mai preocupată de lipsurile zilnice şi de circul politic, iar, pe de altă parte, studenţii români din toate colţurile lumii sunt absorbiţi de studiu şi de trăirea tuturor momentelor deosebite pe care le presupune experienţa academică, dar şi de viaţă, departe de casă. Oare aşa să fie?
De doi ani de zile există un ONG numit Liga Studenţilor Români din Străinătate, mai simplu, LSRS, care, în contextul actual, are curajul să promoveze întoarcerea în ţară sau măcar implicarea studenţilor şi absolvenţilor români aflaţi peste hotare în dezvoltarea României. Preşedinte şi co-fondator al Ligii, Sebastian Burduja, vorbeşte răspicat despre valoarea inestimabilă, „strategică”, aşa cum îi place să spună, a acestei generaţii de tineri români cu o pregătire academică de excepţie şi cu experienţă profesională pe măsură, despre care afirmă: Este nevoie urgentă de o strategie naţională pentru sprijinirea specialiştilor români care doresc să se întoarcă acasă, iar Liga noastră îşi poate asuma rolul principal în acest demers.
Nume precum Cristina Ghenoiu, Cosmina Dorobanţu, Radu Beleca, Patricia Florescu sau Cristiana Grigore sunt mult mai cunoscute în afara României, unde, până la Gala LSRS 2011, cu excepţia celor apropiaţi sau ai foştilor profesori din liceu sau din facultate, puţini le cunoşteau rezultatele deosebite obţinute cu multă muncă şi pasiune.
În seara de 6 ianuarie, sala Alexandru Ioan Cuza de la Palatul Parlamentului a răsunat de aplauzele a peste 800 de persoane, dintre care personalităţi culturale, politice sau din mediul de afaceri, jurnalişti, numeroşi studenţi şi absolvenţi români de la universităţi din străinătate, ce s-au ridicat în picioare pentru a o aplauda pe Cristina Ghenoiu, câştigătoarea Marelui Premiu pentru Excelenţă Academică în Străinătate: Studentul Român al Anului în Străinătate.
Pentru Cristina, premiul câştigat la concursul organizat de LSRS şi jurizat de un juriu extern format din: Ionel Haiduc (Preşedintele Academiei Române), Sergiu Celac (diplomat), Marian Staş (Preşedinte Fundaţia Codecs pentru Leadership), Dumitru Borţun (profesor universitar la SNSPA), Andrei Ţărnea (executive director Aspen Institute Romania) şi Adrian Curaj (Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică), a însemnat o onoare şi reprezintă o cale de revenire în societatea românească, ce în urmă cu câţiva ani nu era nici interesată şi nici pregătită pentru schimbarea imaginată de tânăra cercetătoare în biochimie, care a publicat recent în revista Science rezultatele unei cercetări despre mecanismele fundamentale care protejează genomul şi previn dezvoltarea cancerului. Premiul obţinut în această seară reprezintă o onoare extraordinară, m-a bucurat ca cineva din ţara mea să-mi aprecieze munca şi, în acelaşi timp, m-a bucurat faptul că cei care au apreciat-o sunt oameni pe care îi respect şi pe care îi admir enorm.
Pentru Radu Beleca, cercetător în domeniul electrostaticii aplicate la Brunel University, Marea Britanie, premiul Studentul Român din Europa la nivel postuniversitar reprezintă o responsabilitate în plus faţă de România şi faţă de colegii săi din cercetare, fiind o recunoaştere a muncii şi a succeselor sale. “Succese ce au fost posibile datorită susţinerii familiei, şcolii româneşti, pentru că aici am fost crescut şi educat, am fost învăţat foarte multe lucruri. Trebuie să fiu recunoscător în primul rând ţării mele, pentru că aici m-am născut, aici am crescut, şcolii româneşti, familiei mele, mentorilor mei, profesorilor mei.”
Despre Gala LSRS 2011, Cristina spune că a fost surprinsă într-un mod foarte plăcut să vadă atât de mulţi studenţi români interesaţi să aibă un impact pozitiv asupra ţării. M-am bucurat foarte mult să fiu alături de oameni care chiar simt nevoia să dea ceva înapoi. Radu a remarcat entuziasmul şi pasiunea cu care membrii Ligii s-au dedicat evenimentului: “În privinţa Galei, s-a observat foarte clar munca membrilor LSRS, efortul lor, pentru care îi felicit.”
Din fericire, sunt mulţi tineri precum Cristina, care a ales o carieră astfel încât să o ajute să aibă un impact pozitiv asupra celor de acasă sau precum Radu, care le transmite tuturor studenţilor români, oriunde s-ar afla, să aibă încredere în ei. Pe 6 ianuarie 2011, 11 astfel de tineri excepţionali premiaţi de LSRS au fost în atenţia sutelor de invitaţi la Gală, mulţi dintre care sunt tineri români cu rezultate deosebite, recunoscute în plan internaţional, şi cu poveşti de viaţă care ar umple pagini de roman.
Toţi dintre ei vor putea contribui cu succes la proiectul CAESAR (Centrul pentru Acces la Expertiza Studenţilor şi Absolvenţilor Români), care a fost lansat la Gala LSRS 2011 şi despre care Costin Elefteriu, Secretar General şi co-fondator al LSRS spunea: Ca think-tank şi platformă pentru cei mai capabili şi competenţi tineri români (atât din străinătate, dar şi din România), CAESAR este efortul nostru de a porni un proces conştient de reconstrucţie a unei elite intelectuale unite pentru viitorul acestei ţări-elită, în sensul onest, virtuos şi autentic al termenului. CAESAR uneşte şi dă o voce vârfurilor intelectuale ale noii generaţii. Dar în special va facilita contribuţia chiar de la distanţă a tinerilor experţi români aflaţi în străinătate la dezvoltarea României. Din aceste puncte de vedere, CAESAR este un proiect fără precedent în ţara noastră. Mesajul tinerilor din LSRS a fost auzit în seara Galei şi de persoane din mediul politic, printre care: Mircea Geoană, Theodor Baconschi şi Crin Antonescu.
Din păcate, pentru moment, sunt puţini studenţi şi absolvenţi români de excepţie care reuşesc să-şi îndeplinească dorinţa de a contribui la dezvoltarea României. Dar poate că prin cumularea eforturilor individuale, cu sprijinul LSRS, dorinţele lor nu vor rămâne gânduri frumoase, la evenimente deosebite, ci vor deveni realitate.
“Când am aflat despre misiunea Ligii şi acum am văzut calitatea oamenilor care conduc Liga am fost profund impresionată… cred că România are o şansă”, a spus zâmbind o tânără cercetătoare de excepţie, într-o seară de ianuarie.
Coments